L’Arbre de Vie-Arborele Vieţii ~4

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie

(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

D

    ...Totul este încris în această regiune (Binah): karma, ereditatea, tot ce-am făcut în celelalte încarnări, ce trebuie să avem, prin ce trebuie să trecem, ce trebuie să plătim, tot. Şi dacă ajungem să ne conformăm, să lichidăm (toate datoriile) să plătim, să scăpăm de tot, suntem liberi. Libertatea o căpătăm numai în Binah. Libertatea absolută.

    Mă uitam pentru că mi-am zis: Nu e obositor pentru voi ? Să continui ? (Rumoare aprobatoare).

    Şi ce trebuie să dezvoltăm acum ? Acum trebuie să renunţăm la tot; adică, nimic, absolut nimic să nu ne mai mişte: nici suferinţele, nici durerile. Să devenim ca Saturn, care este impasibil, ca acele fiinţe care au renunţat la tot, să fim ca un pustnic, ca un ascet, ca un sfânt, ca un profet; să ajungi la cea mai mare castitate, la cea mai mare puritate, la cea mai mare abnegaţie, la cea mai mare renunţare, adică să fii gata să mori. De aceea Saturn reprezintă coasa, reprezintă scheletul, reprezintă bătrânul, reprezintă timpul şi veşnicia: ca să înţelegem că pentru a ne elibera trebuie să renunţăm la tot, să plătim. Şi în această regiune Iniţiaţii caută să plătească tuturor celor faţă de care au datorii. Acolo ei nu spun niciodată: «E drept !». Ei acceptă tot, pentru a se elibera. Acela care spune încă: «O, e nedrept ce mi se întamplă, nu e frumos !» nu a ajuns încă şi nu va ajunge în această regiune. Iar aceste regiuni sunt în noi. Trăim în acelaşi timp în toate aceste regiuni, lucrăm asupra tuturor regiunilor în acelaşi timp. Şi dacă, la un moment dat, discipolul vrea să se concentreze asupra unei singure regiuni, lucrează asupra acelei regiuni. Dar în realitate lucrăm în toate aceste regiuni – desigur, mai bine sau mai puţin bine, inconştient. Dar toate aceste regiuni sunt prezente (în noi) şi în acelaşi timp există în cosmos. Atunci când facem progrese în interior, celelalte porţi se deschid. Aici se deschid porţile. Porţile încep să se deschidă în Binah. Aici Dumnezeu este Jehovah Elohim. Jehovah Elohim este în această regiune, cea mai severă, cea mai implacabilă. Când înţelegem cu claritate, când ajungem la concepţia, la ideea că lucrul acesta este necesar, că acesta este interesul meu (nostru) cel mai mare – v-am vorbit ieri despre interesul vostru – ei bine tocmai aici este interesul cel mai dezinteresat: deci trebuie să ai interesul cel mai dezinteresat pentru a putea trece prin Binah. De ce lui Binah i se spune Mama Cosmică ? Pentru că ea este în acelaşi timp cea mai severă – care pedepseşte şi cea mai binevoitoare – pentru că ea deschide porţile. Şi aceste porţi sunt în număr de 50: cele 50 de porţi ale inteligenţei. 10 Sefiroţi, cu câte 5 diviziuni fiecare, fac 50. Deci Binah deschide porţile pentru a înţelege tot restul, tot ce n-am înţeles. Pentru că am trecut prin celelalte, dar n-am înţeles tot. Am dezvoltat virtuţile/capacităţile. Dar dacă avem o virtute/capacitate nu neapărat am înţeles tot. Faceţi o universitate unde învăţaţi fizica, chimia... Dar nu ştiţi absolut tot ce este în toate încăperile, în toate laboratoarele. Dezvoltaţi o virtute/capacitate, dar nu aţi studiat-o. Ca noi: trăim pe Pământ, dar încă nu cunoaştem Pământul. Dar când vom fi în Binah o să-l cunoaştem. Binah ne deschide cele 50 de porţi şi atunci cunoaştem absolut tot ce există în locurile prin care am trecut.

    Şi din toate porţile este mai ales una care duce la Hokmah. Hokmah este următorul Sefirot/următoarea Sefiră, mai înaltă. Ce este Hokmah ? Înţelepciunea. Este regiunea lui Hristos, a Verbului. Aici se află literele kabbalistice, numerele, cifrele, aici se află alfabetul sacru, aici putem face fraze, poeme, magie, teurgie. Aici a fost la început Cuvântul (Verbul). Este Hristos, este regiunea lui Hristos.

    Şi ce învăţăm aici ? Aici devenim atot-puternici. Aici putem face orice vrem întrucât cunoaştem fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet, afinităţile lor, relaţiile lor, corespondenţele lor, puterile lor şi lucrăm ca adevăraţii kabbalişti care au ajuns până acolo. Şi atunci, cei care au ajuns acolo, pot face orice doresc, orice. Dar numai în această regiune. Pentru a fi eliberat, trebuie să mergi în Binah, iar pentru a fi atot-ştiutor şi atot-puternic, în Hokmah. Acolo înţelegem că fiecare literă, fiecare număr, fiecare sunet sunt forţe, forţe cosmice, cu care puteţi construi tot ce vreţi. Aşa a creat Dumnezeu lumea. În acest Sefirot învăţăm cum a creat Dumnezeu lumea, rostind cuvintele. Vedeţi ? Aici înţelegem cum a creat Dumnezeu lumea.

    Şi apoi, dacă eşti predestinat, poţi merge şi mai sus. Foarte, foarte puţini au mers mai sus, atât de puţini că pot fi număraţi: 10 şi apoi 8. Numai 18 au mers mai sus. V-am spus că nici Moise n-a mers până acolo. Pentru că după ştiinţa ezoterică, această regiune şi mai înaltă este atât, atât de luminoasă şi puternică, încât te dezagregi, eşti pulverizat, nu poţi rezista. Pentru a putea rezista, cei 18 care au rezistat au primit un element, un atom din această regiune, care le-a permis să supravieţuiască, altfel eşti pulverizat. Această regiune nu este concretă, nu este palpabilă, e ceva ce nu putem cunoaşte. Iar acolo domneşte Dumnezeu. Este regiunea Domnului. Deşi el domneşte şi în celelalte, nu-i aşa, sub un alt aspect. Dar aceasta este regiunea lui. Şi să ajungem până acolo ca să-l sâcâim, ştiţi, nimeni n-a izbutit. Are atâtea (sisteme defensive) ! Ca să fie lăsat în pace, nu-i aşa ? Ca să nu vină nimeni să-L deranjeze cu prostii. Este bine instalat, nu vă faceţi griji !

    Eu cunosc încă această regiune, încă n-am fost în ea. Nu că nu mi-aş dori ! Dar trebuie să fii ambiţios ! Hristos ne-a dat acest drept. El ne-a spus: Hai, trebuie să deveniţi ca Dumnezeu însuşi. Ce mai staţi ? Hai, până sus, în vârf ! Ce mai staţi ? – a zis El. Dar creştinii sunt atât de modeşti ! Nu merg nici până la Iesod. Rămân la Malkout (Malkut). Aici sunt în siguranţă, nu-i aşa ? În Malkout nu riscă nimic. Pentru că acolo (în Iesod) nu ştii ce-ţi poate pica în cap ! Priviţi ce raţionament, bieţii creştini ! Şi de ce sunt mereu aici, arţăgos ? Pentru binele lor ! Ca să le spun: «Hai, mergeţi puţin (mai departe) !» (...) Dar ei nu vor ! Nu vor ! Nu vor ! De-asta sunt rău, pentru că ţin la ei ! Nu-i detest pe creştini, n-au făcut nimic pentru care să-i detest, înţelegeţi-mă bine. N-am nimic împotriva creştinilor. Şi eu sunt creştin, nu ? Eu vreau doar să le spun că sunt lucruri de învăţat, că sunt lucruri de realizat, că sunt lucruri de făcut pe pământ. Iar lucrurile cele mai măreţe nu sunt cunoscute.

    Dar încă n-am terminat cu Hokmah. Ce înseamnă Hokmah ? ce înseamnă Hokmah ? Hokmah înseamnă Înţelepciune. Şi ce mai înseamnă în acelaşi timp, dat fiind că aici se manifestă Verbul ? Dacă ştiţi limba slavă, limba bulgară, veţi vedea că în slavă «verb», «cuvânt» se spune «slovo», iar «slavă» (glorie) se spune «slava». Deci slava/gloria şi verbul/cuvântul sunt acelaşi lucru, după slavi. Or, cel care a ajuns până acolo, care a ajuns să cunoască Verbul şi să-l rostească cum trebuie, este acoperit de Slava Divină. Vedeţi, Iisus, Hristos era numit Slava. Prima slavă este Dumnezeu, iar a doua slavă care îL reflectă este Hristos. Primul Sefirot, Kether, înseamnă Coroana. Coroana e ceva care se află deasupra capului. Este o regiune subtilă, care nu mai este corpul fizic, capul, ci latura luminoasă, aura. Pentru a fi în această regiune, trebuie să fii atât de strălucitor, de eteric, de transparent, de pur ! Când vrea să se condenseze, se condensează, când vrea să se dezagrege, se dezagregă, dar este mereu viu. În această regiune sunt cauzele, cauzele primare şi de unde ies toate scânteile, toate voinţele. Sfântul Ioan cunoştea toate aceste lucruri, ştia tot ce vă povestesc eu, le-a învăţat de la Iisus. Iisus ştia toate acestea. Şi dovada faptului că le cunoştea o găsim în Apocalipsa. Acolo el spune: «Am văzut acolo o regiune; şi acolo erau patru animale sfinte, cu ochi: unul care semăna cu un taur, un altul care semăna cu un om, un altul cu un vultur, iar al patrulea cu un leu. Şi avea ochi şi cântau: «Sfânt, sfânt, sfânt este Dumnezeu cel veşnic !» Ce înseamnă asta ? Sfântul Ioan era kabbalist. Ierarhia îngerească a acestei regiuni îl are ca şef pe Metatron, cel care l-a instruit pe Moise – Arhanghelul Metatron l-a instruit pe Moise, el îl reprezenta pe Dumnezeu ! Moise nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu, nici n-a vorbit cu Dumnezeu. Metatron Îl reprezenta, venea din partea Lui şi atunci Moise spunea: «Dumnezeu mi-a vorbit !» Nu, niciodată ! Niciodată nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, ci numai reprezentaţii Săi ! Cel care L-ar vedea n-ar mai rămâne în viaţă. Este o forţă atât de imensă ! Iar ceilalţi (Arhanghelii) ce reprezintă ? Ca pentru electricitate – unde există un voltaj, o tensiune – sunt transformatoare prin care trece această energie divină; Arhanghelii sunt transformatoarele care permit ca această forţă, această electricitate, această lumină – însă filtrată, filtrată, filtrată – să ajungă până la oameni. Acesta este adevărul. Şi când auziţi nişte biete femei, nişte bieţi oameni care spun: «Am vorbit cu Dumnezeu, L-am văzut !» vă daţi seama imediat că sunt neştiutori. Au văzut câteva imagini în planul astral, câteva luciri, dar asta nu corespunde adevărului. Iniţiaţii ştiu foarte, foarte bine dacă e adevărat sau fals. Ei îi lasă pe ceilalţi să povestească ce vor şi păstrează adevărul pentru ei. Nu se poate vorbi cu Dumnezeu aşa cum ne închipuim noi. Mai ales protestanţii. Ei nu acceptă nici o ierarhie. Pentru ei nu există ierarhie: direct la Dumnezeu, direct în comuniune cu El, fără să treacă printr-o ierarhie ! Şi ei sunt neştiutori. (Ce vor ei) nu e cu putinţă. Există o ierarhie prin care eşti obligat să treci. Indiferent că îl recunoşti sau nu acesta este adevărul curat. Protestanţii sunt atât de ignoranţi în privinţa acestor lucruri ! Ar trebui să înveţe, acum. Lucrurile nu se petrec aşa cum îşi închipuie ei. Este ceva mult mai profund ! Altfel, dacă ar fi vorbit Dumnezeu, n-ar mai fi în viaţă ! Vedeţi, eu nu m-am gândit că vorbesc direct cu El. Şi numai Dumnezeu ştie ce eforturi fac şi ce sacrificii. Iar Ei nu-mi spun minciuni, nu vor să mă înşele. Vreau să fie clar, ştiinţific. De ce să ne înşelăm ? Există reprezentanţi, atâta tot.

    Deci, despre ce vorbeam mai înainte ? A, da, despre Sfântul Ioan. În această regiune, Ierarhia Îngerească este Hayot Ha-Kadosch. După kabbalişti, Hayot Ha-Kadosch înseamnă animalele prea sfinte. Acestea sunt animalele pe care le-a văzut Sfântul Ioan. Aşadar el contempla deja această regiune. Deşi n-a ajuns chiar până acolo, dar i-a fost deschisă o poartă, a văzut. Şi când spune că a văzut o roată care se învârtea, aceasta era Hokmah. Hokmah este prezentată tocmai ca o roată – multe roţi care se învârtesc, toate energiile, toate forţele creatoare. Şi când a spus: «Am văzut 24 de bătrâni; şi aceşti 24 de bătrâni stăteau pe tronuri». Era Binah, pentru că cei 24 de bătrâni se află în regiunea lui Binah. În ebraică ei se numesc Aralim, adică Tronurile, cele 24 de tronuri ! Aşadar ce spune Sfântul Ioan ? El spune adevăruri ! El a aruncat o privire, a fost în aceste două regiuni, fără să meargă în vârf. Deci el a mers până la Binah şi până la Hokmah. Iar acest limbaj al lui, este el oare singurul care îl foloseşte ? Deschideţi cartea lui Ezechiel şi veţi găsi aceleaşi lucruri. Ezechiel a văzut aceleaşi lucruri. Şi Moise – aceleaşi lucruri. Şi chiar şi în construirea templului Ierusalimului, el a pus acolo aceleaşi lucruri: emblemele cu aripi, Îngerii cu aripi şi toate celelalte. Cherubinii, cum se numesc: taurul şi vulturul... de unde vin lucrurile acestea ? Şi creştinătatea, puţin, deşi nu cunoaşte toate acestea, a fost influenţată, pentru că au fost alţii care cunoşteau câte ceva, precum Clement din Alexandria, Porfiriu, Sfântul Jérôme... ei au studiat puţin Kabbala. Şi i-au simbolizat pe cei patru evanghelişti – leu, taur... de ce ? De ce i-au pus pe cei 4 ? Pentru a arăta că îndărătul acestui fapt se ascunde ceva: cei 4 evanghelişti. Iar vulturul era Sfântul Ioan: vulturul, pentru că a mers mult mai sus decât ceilalţi. A zburat.

    Iată deci că totul corespunde, limbajul corespunde; Sfântul Ioan nu a inventat toate acestea. Ceea ce a văzut el au văzut şi alţii: acelaşi lucru, aceleaşi simboluri, este extraordinar ! Dar dacă le explici toate acestea creştinilor... Ei au renunţat la Apocalipsă, nu vor să o citească, nu vor să o descifreze, nu vor să o înţeleagă. Ce vreţi ? Această carte, cea mai bună, cea mai kabbalistică, ei au lăsat-o deoparte. Şi noi ne punem întrebarea: pentru cât timp ?

    Aşadar, ce este această regiune a lui Hayot Ha-Kadosch: Kether ? Care este regiunea (ei) cea mai de jos ? Ea se numeşte Rashit Ha-Galgalim. Rashit Ha-Galgalim înseamnă vârtejurile cosmice. Înainte ca o constelaţie, un cosmos să fie creat, există deja nebuloasele, aspectul formare. Astronomii au constatat multe lucruri care sunt de fapt latura eterică, nebuloasă, luminoasă; nu există încă formaţiune, o formă tangibilă. Ei bine, aşa este această regiune. Este domeniul din care s-a format tot restul. De acolo vin decretele, de acolo vin planurile lui Dumnezeu, de acolo vin impulsurile, de acolo vine izvorul. Şi acest izvor care curge şi curge şi curge, umple acea găleată care este acolo, acea piscină, dacă vreţi, acel ocean care este Hokmah. Îl umple şi apoi hop ! Ce dă pe dinafară merge şi umple o altă imensitate, un alt ocean: Binah. Şi după ce s-a umplut Binah, îl umple pe Hesed şi aşa mai departe. De aceea kabbaliştii vorbesc de emanaţii. Acestea se numesc emanaţiile sefiroţilor, pentru că fiecare sefirot este format de cel care-l precede. (Izvorul) curge şi hop ! Merge la următorul, până la Malkout, zgura. Zgura: cea mai dură, cea mai cristalizată. Noi suntem în regiunea Malkout.

    Şi apoi, mai sus de Kether ? Kabbaliştii spun că mai sus de Kether este ceva ce nu cunoaştem, atât de necunoscut, de misterios, de incomensurabil, de irezistibil ! Ei spun că acolo sălăşluieşte Dumnezeu Absolut, care L-a creat pe Dumnezeu Tatăl. Dincolo de Dumnezeu Tatăl, care locuieşte în Kether, este Dumnezeu Absolut, pe care nu-L cunoaştem. Nimeni nu-L poate cunoaşte. Vedeţi, au mers să studieze până acolo. Şi cum numesc ei toată această regiune ? Aïn Soph Aur. Aïn, negaţia. Negaţia pentru ei înseamnă: «nu este asta, nu este asta, nu este asta». Este ceva mai mult (decât o negaţie). Aïn. Şi apoi ei adaugă faptul că este lucrul cel mai necunoscut. În iniţierile egiptene ei ştiau toate acestea şi spuneau discipolilor care treceau probele: «Osiris este un zeu negru». Negru pentru că nu îl putem cunoaşte. (Şi pentru că) din întuneric a ieşit lumina. Unde se găsea aceasta ? În numărul 10. Numărul 10 ne explică asta. Numărul 10, cu 1 şi cu 0, înseamnă materia şi spiritul. Din Hylè, adică din haos, sub acţiunea spiritului, iese viaţa. Amândouă împreună fac 10. Cele două elemente ale întregii matematici. 10. Cele 10 degete. Principiul masculin, 1, şi principiul feminin, 0, împreună înseamnă materia însufleţită de spirit. Şi este adevărat. Aşa a creat Dumnezeu lucrurile. Din neant a creat viaţa – care este 10 ! Iar matematicienii nici nu bănuie, atunci când lucrează cu 1,2,3,4... până la 10, că 10 este numărul Arborelui Vieţii, al plenitudinii, pentru că nu îi lipseşte nimic. El are cele două principii; este lingamul Indiei: cu 0 jos şi cu 1, este lingamul. 10 este acelaşi lucru cu pecetea lui Solomon. Un triunghi masculin şi un triunghi feminin: 1şi 0 – 10 – dar prezentat altfel.

    Şi acum, dragi fraţi şi surori, dacă ar trebui să vă explic ce este 1, ce sunt 2,3,4,5..., pănă la 10, ar dura foarte mult. Să lăsăm pentru altădată. Pentru că este de ajuns să cunoşti numerele pănă la 10, fiindcă înseamnă să cunoşti principiile cele mai esenţiale ale tuturor lucrurilor.

Un minut de meditaţie.    

L’Arbre de Vie-Arborele Vieţii ~ 3

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie

(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

C

    ...cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici apare dificultatea. Prin viaţa lui ignorantă, criminală, lipsită de inteligenţă, el/omul însuşi şi-a creat un «paznic» numit «păzitotul pragului», care se află în al nouălea Sefirot şi care aşteaptă acolo şi împiedică aspirantul să călătorească în celelalte lumi. Acest paznic se află în Sefirotul Iesod şi-l aşteaptă pe discipol pentru a-l pune jos, a-l speria, a-l înspăimânta, luând formele cele mai hidoase, mai înspăimântătoare. Dacă discipolul nu are destulă lumină, dacă nu este dotat cu acea îndrăzneală de care s-a spus/care îi este recomandată şi nu are inima curată, dacă nu a lucrat, se prăbuşeşte, se afundă în tot felul de lucruri pe care nu vreau să le descriu.

    Această regiune numită Iesod este regiunea Lunii. După kabbalişti, după astrologi, după Iniţiaţi ea este regiunea tuturor iluziilor. Pentru cel care nu are încă lumină şi puritate, este regiunea tuturor aberaţiilor, tuturor rătăcirilor, tuturor prăpăstiilor, tuturor minciunilor. Iar pentru cel care a primit o anumită lumină, anumite reguli, care s-a pregătit, este regiunea purităţii. Aici, această regiune, se va purifica. Şi tot aici, în această purificare, va fi atât de lucid, de limpede, încât aici începe clarviziunea. Este regiunea purităţii, a limpezimii; aici se întâlneşte cu Îngerii, care sunt purtătorii vieţii. Deci este prima regiune unde începe viaţa. Iată de ce Îngerii aduc viaţa şi puritatea; ei sunt puri şi vii. Şi atunci, în această claritate vedem foarte limpede, discernem lucrurile şi devenim clarvăzători. Iată de ce Luna e (un lucru) cu două tăişuri. Depinde de discipol ca Luna să fie ceva îngrozitor: locul tuturor schimbărilor, tuturor intemperiilor, tuturor ororilor, tututor vrăjitoriilor, dacă vreţi – pentru că toţi vrăjitorii, toţi magii negri iau ceva din această regiune. Pentru că ea este rezervorul a tot ce e pur şi a tot ce e impur. Căci de ce are Luna o faţă nevăzută ? Pentru că în acea parte ascunsă se adună toate impurităţile; toate lucrurile îngrozitoare sunt de cealaltă parte a Lunii. Între Pământ şi Lună există o comunicare şi din când în când de acolo vin făpturi înspăimântătoare, care îi chinuie pe oameni, îi seduc, îi rătăcesc...

    Pentru a avea acces la această regiune, trebuie mai întâi să te pregăteşti. Şi nu poţi să te pregăteşti fără un Maestru care cunoaşte cu adevărat drumul, care a făcut aceste experienţe, care a depăşit aceste lucruri, care a lucrat asupra lui însuşi. Ne trebuie deci un Maestru. Altfel nu putem trece. Acolo este o graniţă, este păzitorul pragului. Dar atunci când discipolul este înarmat, are cunoaştere, când se domină – mai ales când se domină, când domină totul în el însuşi: mânia, forţa sexuală, când este stăpân, face ceea ce vrea – atunci Păzitorul pragului dispare, va lăsa drumul liber. Şi atunci studiaţi, studiaţi, studiaţi.

    Şi apoi mergeţi în al treilea Sefirot, care este Hod. Aceasta este regiunea lui Mercur. Este regiunea intelectului. Aţi trecut purificarea, aţi depăşit tornadele, pasiunile, schimbările, perturbaţiile, furtunile, oceanele – care se aflau în Lună, în Iesod – şi intraţi într-o şcoală, într-o universitate, care este Hod. Aici sunt toate disciplinele: chimia, fizica, magia, kabbala, astrologia, teurgia, toate ştiinţele se află aici. Totul este ordonat, clasat, este o ordine matematică. Fiinţele de aici sunt cu totul altfel. Ierarhia Îngerească se numeşte Bnei-Elohim, adică Fiii lui Dumnezeu.

    După ce am făcut acest stagiu, mergem în regiunea Netzah. Şi aici parcurgem tot felul de lucruri, dat fiind că acesta este locul tuturor frumuseţilor naturii: toate culorile cele mai splendite, toate parfumurile cele mai suave, cele mai îmbătătoare, toate mişcările, toate formele, toată muzica. Eşti uimit, încântat de această frumuseţe, de făpturile care cântă, dansează, care sunt de o puritate şi de o frumuseţe extraordinară. Numai că aici nu trebuie să-ţi pierzi capul. Contemplând să nu te opreşti aici, să nu uiţi de toate celelalte, să nu vrei să mergi mai departe. Pentru că este atât de atrăgător, atât de încântător, că unii nu vor să meargă mai departe. Fiinţe care cântă fără încetare, care dansează, care sunt diafane, transparente, care nu au veşminte, care iau toate formele – este imposibil de descris. Pentru cei care sunt poeţi, cei care sunt plini de iubire, pentru ei este regiunea cea mai bună. Da. Aceasta e de fapt regiunea care a creat lumea. Ierarhia îngerească (acestei regiuni), numită Elohim, este cea care a creat Cerul şi Pământul. Nu Dumnezeu însuşi (a creat-o), ci Elohimii. Această ierarhie îngerească a Elohimilor cunoştea formele, structura lucrurilor, vegetaţia. Această regiune este mai degrabă domeniul vegetaţiei, a plantelor. În timp ce Hod e mai degrabă regiunea animalelor. Acolo studiem principiile Creaţiei, care sunt forţele care au acţionat pentru construirea Cosmosului. Şi apoi trebuie să mergem mai departe, să învăţăm lucruri şi mai ales să ne dezvoltăm anumite calităţi care corespund (acestei regiuni). Pentru că nu putem trece de la o regiune la alta, dacă nu avem calitatea care îi corespunde. Dacă într-un loc era puritatea, în alt loc era inteligenţa, în altul iubire pură ş.a.m.d.

    Acum trebuie să mergem în Tipheret, unde este Soarele. Şi câte trebuie să studiem pentru asta ! Aici intrăm în contact cu entităţile cele mai luminoase ale sistemului solar: Marii Maeştri. Iar Ierarhia Îngerească este cea a Malahimilor. Malahim sunt regii. Melek. Malahim, Melek – îngeri, regi – aceste cuvinte se apropie în limba ebraică. Melek, Malka... Melchitsedek – Mel şi Tsedek – era regele dreptăţii. În această regiune se află Arhanghelul Mikhael, care acum trimite curenţi, curenţi, pentru ca omenirea să poată avea cât de cât acces, să primească căt de cât curenţii acestei regiuni luminoase. Ce înseamnă Tipheret ? Nu v-am tradus nici ce înseamnă Netzach, nici Hod, pentru că, dacă ar trebui să vă spun totul în detaliu, Doamne, n-am termina astăzi ! Aşa că omit multe lucruri. Am să vă spun că Tipheret înseamnă Frumuseţea. Şi aici v-aş mai putea spune ? Trebuie să fi lucrat, să fi lucrat, să fi lucrat cu lumină, lumină, mereu, mereu, mereu, zi şi noapte, ani în şir, să pătrundeţi cu lumină toate făpturile, celulele, oasele, tot, tot, tot. Lumină, lumină, lumină. Şi atunci, într-o zi reuşim să intrăm în această regiune a luminii, pentru că am lucrat foarte mult cu lumina. Iată de ce când insistăm, când utilizăm formele, metode, tăcerea şi toate celelalte, dacă aţi şti numai pe ce se bazează ele ! Şi când văd cât de departe sunt oamenii de toate acestea ! Vin aici şi-i privesc pe fraţi. După fiecare cântec, ne concentrăm, ne rugăm, medităm, facem ceva misterios, ciudat. Şi în loc să participe împreună cu noi, să facă ceea ce facem noi – n-au făcut niciodată lucrurile acestea, nu cunosc această muncă – ei se plictisesc şi aşteaptă să se termine mai repede. Şi în felul acesta ne deranjează, ne stingheresc, ne pun oprelişti. Dacă ar participa cu noi, dacă şi-ar spune: ei gândesc cu siguranţă lucruri minunate, hai să facem şi noi la fel, să dăm mâna cu ei. Ei nu, nimeni nu vede că ar fi ceva de făcut în viaţă, că ar trebui să iasă puţin din această existenţă prozaică, să se lanseze în aceste regiuni sublime, să primească ceva nou. Nimeni nu vrea. Rămân tot timpul jos: slujba, slujba, afacerile, afacerile, afacerile. Iar când ajung printre fiinţele care au exersat în acest domeniu, sunt dezaxaţi, perturbaţi şi vor să plece – în loc să participe cu noi. Am văzut asta de câteva ori ! E trist. Chiar şi după cântece ! Fiecare cântec produce unde, el ne leagă cu Sefirotul Netsach. Şi datorită acestei purităţi, a acestei armonii, a acestor lucruri pline de iubire, atragem făpturi, locuitori, locuitori ai lui Netzach, a acestei regiuni a lui Venus. Am uitat să vă spun că Netzach e regiunea lui Venus, nu-i aşa ? Şi din această regiune vin curenţi atât de minunaţi, că suntem încântaţi, răpiţi. În acel moment nu trebuie să fim mânioşi, de pildă, pentru că lucrul acesta perturbă, împiedică. Tocmai savurăm ceva într-un bistrou cu totul special, şi vin unii şi aruncă în noi cu pietre ! Iar noi tocmai savuram ! Şi trebuie s-o facem. Pentru că nu ştim încă să ne hrănim, să mâncăm şi să bem. Amintiţi-vă ce v-am spus într-o zi: când (???) l-a întrebat pe Ahoura Mazda, creatorul Cerului şi Pământului: Cum se hrănea primul om ? Iar Ahoura Mazda i-a zis: Mânca foc şi bea lumină. Cu asta se hrănea. Ei bine, făpturile terestre nu ştiu să se hrănească altfel, cu lumină, cu foc, cum ne hrănim noi la răsăritul soarelui. Şi avem în interior o hrană, noi cunoaştem această hrană, pentru că dă rezultate. Dar pentru ceilalţi nu e vizibil ! N-are nici o importanţă dacă ceilalţi îşi dau seama sau nu. Noi mâncăm, noi bem. Cei care vor să mănânce puţin, să bea puţin din această lumină, să vină, îi vom învăţa, le vom spune cum să facă lucrul acesta şi dacă au bunăvoinţă şi inteligenţă, vor vedea ! E simplu, e clar.

    Şi acum să mergem mai departe. Să vă mai vorbesc şi de următorii Sefiroţi ? Bine, atunci să terminăm mai repede, pentru că ne aşteaptă numărul 10, pe care trebuie să-l interpretez din punct de vedere simbolic.

    Aşadar, când discipolul pleacă de aici, când are o îndrăzneală în privinţa adevărului, când nu-i mai este frică nici de moarte, nici de a fi masacrat sau persecutat etc. şi devine atât de curajos, de combativ, devine un soldat al lui Hristos, face faţă tuturor adversităţilor, pentru a ajuta omenirea; el devine un cavaler, un soldat. Şi atunci porţile unui nou Sefirot îi sunt deschise: Gebourah (Geburah). În această regiune, el devine puternic, invicibil, triumfător, învingător al tuturor dificultăţilor care sunt mai întâi în el însuşi, al tuturor slăbiciunilor – mai ales mânia; el începe să domine, să stăpânească puterea mâniei. Şi cu cât devine mai stăpân pe mânia lui, cu atât i se deschid mai mult porţile acestui Sefirot. În Gebourah Dumnezeu se numeşte Elohim Gibor. Gebourah este domeniul lui Marte. Dar şeful cum se numeşte ? Se numeşte Kamael. Kamael. Ce este Kama ? Kama înseamnă pasiune. Este inversul lui Mika. Kama – El – Dumnezeul dorinţei, al pasiunii, al impulsului, al forţei. Dar nu pasiunea în sens destructiv, deşi se aseamănă oarecum. Pentru că această Sefiră Gebourah este atât de activă, de ardentă, de dinamică ! Este foc. De aici exterminatorii: când Dumnezeu ordona distrugerea, demolarea unei cetăţi – Sodomei şi Gomorei, de exemplu – sau a unei civilizaţii sau a unui continent, atunci el se adresează acestei regiuni, lui Kamael. Kamael primeşte ordinul şi cu soldaţii lui, numiţi Serafim – nu Serafinii ! Serafinii, în latină, sunt altceva, au alt nucleu (altă rădăcină) ebraic(ă). Serafimii sunt atât de combativi, atât de înfocaţi, atât de intransigenţi ! Ei ard ! Ei sunt însărcinaţi cu distrugerea. Niciodată nu li se va cere fiinţelor din Netzach să meargă să distrugă un oraş, să masacreze. Nu este firea lor. Dacă e nevoie să chemi pe cineva pentru a vrăji, a uimi sunt chemate făpturile din Netzach, pentru a merge să vrăjească pe cineva, cum se întâmplă deseori. Dar pentru demolare, pentru distrugere, pentru răzbunare, pentru dreptate, sunt chemaţi Kamael cu Serafimii din regiunea lui Marte. Vă povestesc pe scurt.

    Apoi, când discipolul reuşeste să dezvolte în el însuşi generozitatea, mărinimia, nobleţea, această iubire pentru omenire, atunci el intră în regiunea lui Hesed. Hesed înseamnă mărinimie/milostenie. Iar Gebourah (Geburah) înseamnă severitate, rigoare. Şi în această regiune – a lui Jupiter, bineînţeles – el învaţă să nu mai acorde personalităţii primul loc în existenţa sa; aici învaţă să-şi domine personalitatea, să o stăpânească, să o facă servitoare, pentru că Jupiter este prea legat de ambiţie, de susceptibilitate, de amorul propriu, de nevoia de a domina, de a conduce, de a comanda, de a se impune, de a fi brutal, autoritar – bineînţeles în aspectul negativ al lui Jupiter. Cea mai mare calitate a lui Jupiter este clemenţa, mărinimia. Eşti mărinimos, eşti mare, eşti nobil, generos. Şi când discipolul ajunge să-şi domine personalitatea, despre care am vorbit atât de mult... De ce e nevoie să se străduie să-şi domine personalitatea ? Tocmai pentru a putea într-o zi să treacă graniţele lui Hesed. Acolo se află Tsadkiel, care conduce ierarhia îngerească a Hachmalimilor (Hasmalim); Hachmalim înseamnă electricitate, sunt fiinţe electrice, măreţe, proiecţii luminoase extraordinare. Se numesc Hachmalim. Hachmalim are o traducere exactă: înseamnă electricitate. (Sunt) deci scânteile. Atunci când, prin metodele preconizate în Fraternitatea Albă Universală, discipolul ajunge să se domine, să se stăpânească, să se cuminţească, să nu-i mai dea personalităţii primul loc (în loc să fie vexat, rănit, să se răzbune, să stârnească tot felul de lucruri, el ajunge să se cuminţească, să o domine, pentru a elibera alte forţe în el însuşi, forţele spiritului, forţele divinităţii). Şi făcând aşa constatăm că lucrul acesta nu ne diminuează cu nimic, ci devenim mai mari. Vă spuneam că dominându-vă personalitatea deveniţi un personaj extraordinar şi este perfect adevărat. Dar celorlalţi le este frică să renunţe la personalitate, la prestigiu, la zeii lor, la vanitate; ce se va întâmpla cu ei ? Se tem că se vor şterge, nu va mai rămâne nimic din ei. Este o greşeală, o lipsă de cunoaştere psihologică. Tocmai diminuînd personalitatea devii mai puternic, mai impozant, faci pretutindeni o impresie extraordinară. Pentru că ai mişcat personalitatea, care este stupidă, schimbătoare. Cei care mă vor înţelege, vor avea deja o deschidere către Hesed. Iar Hachmalimii, care sunt peste tot în această regiune, când văd pe cineva care lucrează, lucrează pentru a strivi personalitatea, a o face să asculte şi să o supună, în loc să intre la şcoala ei şi să-i urmeze sfaturile, mereu egocentrice, rebarbative, catastrofale... Nu câştigi niciodată nimic ascultând personalitatea. Primul lucru pe care ţi-l spune este: «Sparge-i capul !» Da, e formidabil. «Muşcă-l !», zice ea. E extraordinar ! Ea are formulele ei, bineînţeles. Şi ce obţinem acolo (în Hesed) ? Acolo este moştenirea. Acolo este păstrată moştenirea omului, moştenirea tuturor lucrurilor celor mai imense, mai bogate, opulente, mirobolante. Este regiunea cea mai bogată. Ea vă dă puterea să dominaţi, să guvernaţi, să domniţi în putere, în armonie, în ordine, în bogaţie şi splendoare. Acolo veţi avea tot: case, proprietăţi, castele şi întreaga lume. Şi mai mult decât atât: veţi avea moştenirea tuturor celor care au trăit până acum, a tuturor Iniţiaţilor. Acolo primiţi moştenirea. Moştenirea este un cuvânt care desemnează lucrurile cele mai minunate, ceea ce au descoperit Iniţiaţii, ce au lucrat, ce au descoperit, în această regiune vi le dau vouă, acolo le primiţi. Pentru că Jupiter e cel care distribuie, împarte toată onoarea, tot prestigiul, toată slava, toată celebritatea. Asta nu înseamnă că lucrurile vor fi mereu în planul fizic. Nu ! Asta doar în cazuri excepţionale, când (Cerul consideră că) este necesar, că este util. Cum a fost cazul lui Solomon. Solomon lucra şi el cu cei 10 Sefiroţi. Lucra, dar n-a putut merge prea departe. N-a putut. Netzach, regiunea lui Netzach l-a uimit într-atât, încât a lăsat acolo nişte urme, nişte rădăcini. Deşi se plimba prin celelalte şi Jupiter i-a dat tot: glorie, bani, aur, pietre preţioase, somptuozitatea, cunoaşterea, n-a putut.

    Apoi discipolul ajunge să-şi domine personalitatea, cu scopul de a traversa această regiune extrem de grandioasă şi foarte dificilă, se îndreaptă către regiunea lui Binah. E regiunea cea mai grea, cea mai severă, cea mai implacabilă, cea mai rigidă, pentru că acolo comandă Saturn. Acolo totul este autentic, totul este implacabil, e dreptatea absolută. Acolo sunt cei 24 de Bătrâni. Începând cu această regiune unde conduce Tsaphkiel... Totul este înscris...              

L’Arbre de Vie-Arborele Vieţii ~2

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie

(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

B

…(Şi) primind misiunea, s-a întors în Egipt, pentru a-i salva pe evrei, poporul evreu – dar pregătindu-i pentru misiunea de a păstra această ştiinţă ezoterică, aceste reguli de comportament de viaţă. El a primit această misiune de la Creator. Şi s-a dus. Cunoaşteţi apoi povestea, cum a procedat cu Faraonul şi aşa mai departe. Nu asupra acestui lucru vreau să mă opresc.

    Moise, scriind cuvintele Pomul Vieţii, Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, avea ceva în minte, avea o întreagă ştiinţă/cunoaştere a acestor lucruri. El a condensat toată această ştiinţă, a rezumat-o într-un cuvânt – (de fapt) în două cuvinte. Şi iată ce ne interesează pe noi: să intrăm în mintea lui Moise şi să aflăm ce. Este oare cu putinţă ? Bineînţeles că este cu putinţă. Da, este cu putinţă. Este cu putinţă, dragi fraţi şi surori să intri în mintea oricărei făpturi. Dacă ştim cum să procedăm, care sunt regulile, metodele, putem. Ştiind, pur şi simplu, ceea ce v-am revelat deja cu privire la memoria Pământului, la sufletul Pământului şi la sufletul universal: anume, că sufletul Pământului este în comunicare cu sufletul universal şi că Pământul conţine (păstrează) toate evenimentele, toate clişeele, toate amintirile, toate amprentele, toate înregistrările, toate urmele a tot ce s-a petrecut pe el de milioane, chiar miliarde de ani. Există deci o latură eterică, numită Cronica Akasha, unde se înregistrează (tot): existenţa lui Moise, existenţa lui Hermes Trismegistus, existenţa lui Pitagora, existenţa lui Iisus, totul s-a păstrat. Şi atunci când crezi în aceste lucruri, bineînţeles, dacă faci eforturi să duci o viaţă corespunzătoare, poţi intra în aceste biblioteci ca să consulţi aceste clişee şi să afli cu exactitate ce era în mintea lui Apollonius din Tyane, de exemplu, şi ce era în mintea lui Zoroastru sau mai ales a lui Iisus. Da, totul s-a păstrat în sufletul Pământului: toate epocile, toate obiceiurile, toate chipurile, toate făpturile. Şi există oameni care se ocupă de asta, cărora le place să facă asta şi care exersează numai acest lucru şi care ajung să converseze cu (ele). Pentru că nimic, absolut nimic nu dispare, totul se păstrează. Şi dacă intrăm în capul lui Moise şi vrem să aflăm ce este acest Pom al Vieţii, iată ce vă va spune. Vă va spune: Pomul Vieţii este cosmosul însuşi, cu Dumnezeu care locuieşte înlăuntrul lui. Pomul Vieţii este un simbol, o reprezentare/imagine a întregului Cosmos, a tot ce circulă în Cosmos. În miniatură, omul reprezintă Pomul Vieţii. Dar atunci de ce nu este veşnic, de ce nu este nemuritor ? Pentru că – spune el – în trecut el făcea parte din acest Pom al Vieţii, dar când a nesocotit ceea ce îi spusese Dumnezeu, s-a rupt de el. Şi acum a coborât într-un singur loc (într-o singură zonă) care se numeşte Pământul sau materia sau, dacă vreţi, Malkout. Iată ce vă va spune Moise. «Eu nu sunt singurul care ştie toate aceste lucruri. Au existat alţii înaintea mea care le cunoşteau, care s-au aplecat asupra lor, care au studiat întregul univers şi toate ramificaţiile lui, întreaga circulaţie a acestei seve, a acestor forţe, a acestor curenţi, a acestor energii, pe unde trec ele, toată această structură grandioasă; ei o contemplau, o trăiau împreună cu ea şi ajungeau să înţeleagă». Deci a existat o epocă în care omul nu era rupt de acest Pom al Vieţii, era permanent în legătură cu el, mânca tot timpul din el. Pentru că, simbolic, «a mânca» înseamnă a fi permanent în legătură (în comuniune), niciodată rupt de ceva. Numai după aceea s-a rupt. Iată de ce, chiar în religia creştină, a rămas această tradiţie a celor 9 ierarhii îngereşti. În Grecia avem de asemenea cele 9 muze. S-au păstrat deci 9 ierarhii îngereşti. Da, dar erau 10. În trecut erau 10. Ajungem tocmai la acest număr, care reprezintă Pomul Vieţii. Pomul Vieţii este numărul 10. Veţi vedea imediat. Numai că există foarte, foarte multe aspecte pentru a reprezenta acest număr. Când reprezentaţi de pildă două mâini, strânse una în alta, şi acesta este un aspect al Pomului Vieţii.

    Ce este de fapt acest Pom al Vieţii ? Moise vă va spune: kabbaliştii – pentru că pe kabbalişti el i-a format, poporul ebraic nu cunoştea toate aceste lucruri. Când a scris cărţile, el n-a revelat toate acestea, el a ascuns toate aceste lucruri înăuntru. El a ales 70 de bătrâni – cei mai înţelepţi, cei mai inteligenţi şi dotaţi cu mai multă raţiune – şi i-a iniţiat, le-a revelat, le-a dat cheile pentru a descifra misterele celor 5 cărţi ale sale. Şi din acel timp această tradiţie s-a menţinut şi ea se numeşte Kabbala. «Kabbala» este traducerea pentru «ceva primit», pentru tradiţie. Şi de atunci încoace, kabbaliştii şi-au transmis unul altuia toate aceste taine, toate aceste mistere, până în ziua de azi. Şi din această tradiţie, fondată pe o ştiinţă/cunoaştere străveche, ne preocupă azi numărul 10 şi trebuie să aflăm acum ce este acest număr 10.

    Iată ce spuneau Kabbaliştii: că întregul Univers se poate împarţi în 10 regiuni. Şi aceste regiuni erau numite Sefiroţi, adică cele 10 numere. Numai că aceste numere, care sunt atât de abstracte, erau înveşmântate. Iată de ce, fiecare număr, adică fiecare regiune – regiunile erau dispuse geometric, reprezentau o imagine, o întreagă schemă geometrică foarte interesantă – deci fiecare regiune avea în ea un spirit al ei, apoi un suflet, apoi un intelect, după aceea avea o inimă şi apoi era material, corpul fizic. Deci erau 5 (aspecte): 4 veşminte şi ceva în mijloc care nu mai era veşmânt, nu mai era ceva concret şi acela era numărul. Şi acest proces se repeta în cele 10 regiuni. În fiecare regiune erau 5 asemenea formaţiuni, în a doua regiune la fel: spirit, suflet, inteligenţa, inima şi apoi corpul, care adăpostea totul (…). Şi aceste 10 regiuni se numeau Sefiroţi. Sefiroţii aveau în ei o întreagă bogaţie, erau 5 aspecte de studiat în fiecare Sefirot.

    Şi ei spuneau: primul lucru, în centru, este Dumnezeu însuşi, este numele lui Dumnezeu. Cele 10 regiuni erau ierarhizate, bineînţeles, după evoluţie, după emanaţie, de la cea mai înaltă, Sefirotul cel mai sublim, care era Coroana, dacă vreţi, Capul, (…) până jos, la condensare, la Malkout. Iar ei spuneau că ceea ce este esenţial în fiecare Sefirot este Dumnezeu însuşi. Deci Dumnezeu avea 10 nume. În felul acesta, în fiecare regiune, Dumnezeu se manifesta, se prezenta sub un anumit aspect şi atunci numele lui Dumnezeu erau diferite. Aşa cum vedeţi era Elohim, era Iehova, era Tsebaot, era Chadai, era El şi aşa mai departe. Deci erau 10 nume. Iar cel mai înalt, era Ehieh, care i-a spus lui Moise: «Eu sunt cel care este». Această fiinţă este Ehieh. Şi apoi venea Iah, apoi… Vreţi să le pronunţ ?! Pot, dar este ceva prea sacru, prea sfânt ! Ele sunt pronunţate, repetate în tăcere, în rugăciune, dar nu-mi place să le etalez prea mult.

    Apoi, a doua diviziune – dar de fapt nu e o diviziune – în fiecare Sefirot, este numele regiunii, numele fiecărui sefirot. Sus este Kether, apoi Hokmach, apoi Binah, apoi Hesed, Geburah, Tiferet, Netzach, Hod, Iesod şi Malkut, a zecea. Deci în toate aceste regiuni ale căror nume le-am pronunţat, există un şef, adică un Arhanghel, o fiinţă sublimă, care comandă tuturor, care conduce tot. Şi lor le-au fost date nume. Deci în toate aceste regiuni, a treia diviziune era reprezentată de Arhanghelii cei mai puternici. Pot să vă spun şi numele acestor 10 Arhangheli, dar nu are rost. Dacă vreţi, pot să le rostesc. Şi apoi, a treia – nu ! A treia a fost, a patra diviziune, era acea ierarhie îngerească, pe al patrulea loc, în fiecare Sefirot era ierarhia îngerească. Deci toate aceste cohorte, toate aceste oşti îngereşti, care se supuneau şefului. Unul din aceşti şefi era Gabriel sau Raphael sau Michael sau Haniel sau Tsaphkiel sau Raziel şi aşa mai departe. Ei erau şefii, dar aveau în subordinea lor o întreagă ierarhie îngerească determinată. Fiecare ierarhie îngerească era predestinată numai pentru un anumit fel de lucrare, pentru o categorie de activitate, cu formele, culorile, manifestările ei, care reprezentau ceva sublim, armonios, frumos, ordonat în structura Arborelui Vieţii. Nu aici, aici e dezordine, e harababură. Şi apoi, pe ultimul loc 5, în fiecare Sefirot, în fiecare regiune, era aspectul material, substanţa care trebuia să înveşmânte – carnea şi osul – o realitate materială şi aceasta era regiunea (diviziunea) planetelor. Deci erau plasate planetele. Sus, în primul Sefirot – nu erau cele 7 planete pe care le cunoaştem noi – acolo îl putem plasa pe Neptun. Apoi, a doua, Uranus. Apoi continuă cu Saturn, Jupiter, Marte, Soare şi Venus, Mercur, Luna şi Pământul. Şi această ordine a planetelor a rămas, s-a păstrat; astrologii care lucrează cu orele planetare de multe ori nu ştiu de unde vine această ordine: Saturn, Jupiter, Marte, Soare, Venus, Mercur, Luna, apoi, din nou Saturn, Jupiter, Marte, Soare… iar şi iar. Pentru că după Kabbală, cele 24 de ore ale zilei şi nopţii sunt conduse (dominate) de planete. Este interesant de explicat cum începe fiecare zi şi ce ordine extraordinară se repetă veşnic, fără greş. Dar să lăsăm aspectul acesta pentru altă dată, pentru că am alte lucruri să vă spun. Este lung de explicat, este o problemă vastă. Să lăsăm deci orele planetare, care este şi ea o chestiune foarte interesantă. De unde a venit, care era concepţia ? Veţi vedea că tot, tot ce există în ştiinţă, în aspectul simbolic, în simbolism şi chiar în teurgie, în toate ceremoniile magice, în toate ritualurile, chiar şi în cel al slujbei sunt rămăşiţe care vin din Arborele Vieţii. Pentru că de aici au luat Iniţiaţii şi cifrele, şi numerele şi formele şi simbolurile, le-au lăsat separate şi numai Arborele Vieţii este cel care le conţine. Chiar şi cele 22 de cărţi de Tarot vin din Arborele Vieţii. Cine nu cunoaşte structura Arborelui Vieţii, ceea ce vă povestesc eu, nu va putea niciodată să se folosească de cele 22 de cărţi de Tarot. Aceste 22 de cărţi ale Tarotului sunt plasate în Arborele Vietii. Şi dacă le adăugaţi numerele – cei 10 Sefiroţi – ce va da ? 22+10=32. Cele 22 de cărţi de Tarot împreună cu numerele fac 32. Iar după Kabbalişti, 32 nu sunt altceva decât Căile Înţelepciunii. Cele 32 de Căi ale Întelepciunii. Şi le găsim exact pe Arborele Vieţii. Pe/după schema care a ajuns până la noi, putem găsi exact aceste căi. Şi apoi sunt cele 50 de porţi ale inteligenţei. Şi ele vin din Arborele Vieţii. Şi astăzi se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh (fr. Pentecôte). «Pentecôte» înseamnă 50. 50 de zile. De ce s-a pogorât Sfântul Duh asupra capetelor discipolilor lui Iisus după 50 de zile ? Vedeţi ? Există mereu raporturi kabbalistice cu tot ce se petrece. V-am explicat şi în legătură cu Învierea. De ce a ramas (Iisus) 3 zile şi jumătate (în mormânt) ? Şi (v-am explicat) cum în Antichitate se repetau aceleaşi lucruri: în temple îi lăsau pe discipoli 3 zile şi jumătate morţi şi apoi îi reînviau. Ca să călătorească în spaţiu şi să vadă Infernul şi Paradisul (Iadul şi Raiul).

    Evident, acest subiect pe care îl abordez astăzi este atât de vast, încât mă întreb de unde să încep, ca în voi să rămână lucruri limpezi, noţiuni corecte, lucruri practice, lucruri cu care să puteţi lucra. Pentru că a povesti nişte lucruri, a etala teorii, lucruri vagi, care să nu poată fi folosite în viaţa de zi cu zi pentru înălţarea noastră, nu are nici o valoare. E zero. Nu trebuie niciodată, niciodată să studiezi lucruri, să lucrezi cu lucruri, să te ocupi de lucruri care nu au nici o utilitate, nici o aplicaţie practică în domeniul mai degrabă spiritual dar chiar şi în domeniul material. Altfel vom bâjbâi, vom deveni fiinţe nebuloase, nedefinite, imprecise, ne vom afunda în zone nebuloase, cum vă spuneam, zone în care s-au afundat mulţi mistici, multe fiinţe religioase, sentimentale. Ei n-au izbutit să realizeze nimic, pentru că s-au confruntat mereu cu vagul, cu nedefinitul. Nu trebuie niciodată, niciodată să ne mulţumim (cu teoria). De aceea în lucrul meu (cu voi), în ceea ce vă povestesc, tot ce vă dau, tot ce vă explic este întotdeauna practic, este întotdeauna realizabil, este întotdeauna ceva, un mijloc de care vă puteţi folosi. Amintiţi-vă. Întotdeauna, la sfârşit insist, subliniez (latura practică), trag o concluzie practică. De ce ? Pentru că lucrul acesta face parte din scopul meu pedagogic. Ar fi uşor să vă povestesc fel de fel de lucruri, să vă spun poveşti de adormit copiii. Dar ce rezultat aş obţine ? E prea uşor. Niciodată nu am procedat cu voi în felul acesta. Mereu, în orice discuţie – despre aură, de pildă. La ce serveşte aura ? Pentru a te proteja. Sau despre respiraţie, despre meditaţie, despre concentrare, despre rugăciune… Totul este pentru a fi realizat, practicat (exersat). Nu există nici măcar o discuţie care să nu (fi avut o finalitate practică). Este marota mea! Şi la fel voi încerca să procedez şi astăzi, în acelaşi fel. Chiar dacă la început lucrurile par cam fără cap şi coadă, nu vă neliniştiţi, la sfârşit le pun pe toate laolaltă. Sunt ca un pictor (care desenează) în stradă. Mulţimea care cască gura nu ştie ce desenează el. Dar dacă au răbdare, după câtva timp, iată că apare o casă sau un copac sau un peisaj. Dar la început nu se înţelegea nimic. Asta este arta ! Nu poţi şti dintr-o dată. Şi cu mine e la fel. La început aşteptaţi, aşteptaţi, ascultaţi. (Ce spun) n-are nici cap nici coadă. Cu atât mai bine ! Apoi, lucrurile se încheagă. Şi cei care rămân (ascultă) până la sfârşit, văd că este vorba de lucruri precise, clare, definite şi pe care fiecare le poate aplica fără primejdie.

    Şi acum să mergem mai departe. Numărul 10. Încă n-am spus nimic despre numărul 10, deşi v-am spus că sunt 10 Sefiroţi şi că în fiecare Sefirot sunt 5 compartimente (diviziuni) şi că între aceşti Sefiroţi curge o viaţă; că omul este creat după imaginea acestui arbore şi că şi el are (în el) aceste diviziuni, aceste corespondenţe şi că el, de asemenea, sunt reprezentaţi cei 10 Sefiroţi. Pot să v-i arăt, să vă arăt unde este Kether, unde este Hokmah, Binah şi toţi ceilalţi. Dar n-are rost, sunt lucruri elementare. Dar ar fi prea lung şi prea obositor. Trebuie să scurtez. Deci Sefiroţii sunt în interior(ul nostru) şi în acelaşi timp toate acele entităţi cereşti sunt în interior, materialele sunt în interior. Numai Iniţiaţii se ocupă de asta, când vor să se cunoască: a te cunoaşte înseamnă a vedea această imensitate pe care omul o reprezintă în interiorul lui, cu toate diviziunile ei, cu toate esenţele ei, cu toţi locuitorii ei, cu toată această circulaţie. E extraordinar ! Şi atunci eşti uimit, absolut uimit, eşti încântat; îngenunchezi, plângi de fericire, mulţumeşti Cerului, contempli toate acestea. Dar, din păcate, vedeţi voi, oamenii sunt departe de a bănui că lucrurile stau aşa. Iar Kabbaliştii, Iniţiaţii sunt tot timpul în încântare, în extaz, pentru că tot timpul se ocupă de acest Arbore al Vieţii. De ce ? Pentru că în momentul în care te rupi de acest Arbore, nu mai ai viaţă veşnică, nu mai ai sănătatea, fericirea, bucuria, eşti obligat să suferi, să fii bolnav şi să mori. Da, rupt. Cele două Sefire au continuat să trăiască iar a zecea, Pământul, Malkout, s-a rupt. Acum trebuie să restabilim legătura, să ne întoarcem la cei 10 Sefiroţi – care există în Univers, există toţi 10. Doar în om nu mai există ! Omul s-a rupt, a tăiat legătura. De aceea nu mai există această circulaţie a vitalităţii, a luminii… Omul s-a separat de Sursă, de Tatăl său ceresc, de origine. Calea iniţiatică este calea care restabileşte contactul. Iar scopul acestei restabiliri este de a reintra în posesia «patrimoniului» său, aşa cum explica în diferite forme creştinii sau asiaticii sau hinduşii. Ei folosesc un alt limbaj pentru a exprima acelaşi lucru, aceeaşi idee: a te reîntoarce, a regăsi paradisul pierdut, a restabili legătura, a-ţi regăsi patria, a te uni cu Dumnezeu… sunt nenumărate formule care spun acelaşi lucru. Aşadar, adevăratul Iniţiat lucrează pentru a restabili această legatură. El este Malkout: ce e compact, ce e material. El trebuie să se lege cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici este dificultatea.         

L’Arbre de Vie -Arborele Vieţi ~ 1

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie

(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

A

    «Să determini numărul personal înseamnă să primeşti pe neaşteptate o moştenire de zece milioane de leva. Dacă sunteţi o fiinţă cu judecată, veţi rezolva cu acest număr multe dificultăţi. Numerele ascund o putere magică. A avea zece milioane de leva înseamnă a avea case, bunuri, prieteni. Ce poate fi o mai mare bogăţie ? Toată lumea se înclină în faţa celor zece milioane. De ce? Pentru că acest număr este viu. Şi dacă într-un număr se ascunde o asemenea forţă, cât de mare trebuie să fie ea când se manifestă într-o fiinţă omenească. Când un om pătrunde în puterea numerelor, profesorii luminii îi deschid porţile Universităţii lor. Şi dacă o singură poartă i se deschide omului, el va intra pe un car de foc, aşa cum Ilie a intrat în Cer. Dar acela care nu înţelege numerele vii, se va învârti îndelung în jurul porţilor acestei Universităţi, căci nimeni nu i le va deschide. Pentru a putea intra în Universitatea luminii, trebuie să ai iubire. Iubirea rezolvă toate problemele. Dacă mama nu-şi iubeşte copilul, ea nu-i va da nimic. Dacă copilul nu-şi iubeşte mama, el nu poate primi nimic de la ea. Mama trebuie să-şi iubească copilul, iar copilul trebuie să-şi iubească mama. Acelaşi raport trebuie să existe între om şi Dumnezeu: dacă Dumnezeu nu vă iubeşte şi dacă voi nu-L iubiţi, nu veţi profita de nimic. În afara iubirii, totul este iluzie».

    Citind această pagină de astăzi a Maestrului (Peter Deunov), dragi fraţi şi surori, veţi găsi din nou în ea, ca şi ieri, lucruri ciudate. Şi dacă nu vi le explic, veţi rămâne din nou cu noţiuni, cu idei nu tocmai corecte.

    Ce vrea să spună Maestrul, aici ? El spune că toată lumea se înclină în faţa a zece milioane de leva. Zece milioane de leva nu este o sumă extraordinară. Ce înseamnă zece milioane în ziua de azi ?! Nici cât să-ţi construieşti o baracă ! Şi atunci, «cel care are zece milioane, are toată fericirea, are case, are prieteni…» Nu-i aşa de sigur ! Veţi spune: dar atunci vă contrazice-ţi, vă criticaţi Maestrul ! Deloc ! Dimpotrivă, vă voi arăta aici profunzimea a ceea ce vrea să spună.

    De ce alege el 10, numărul 10 ? Pentru că vorbeşte de numere; el spune că acela care îşi cunoaşte numărul… Ce înseamnă asta? Înseamnă că Maestrul poseda ştiinţa ezoterică, pentru a putea vorbi într-un asemenea limbaj, ca Pitagora, ca toţi Iniţiaţii, care afirmă că totul este în număr, că numărul stă la baza Creaţiei, că numărul conţine toată înţelepciunea, şi că dacă am cunoaşte numerele, am putea face orice… şi aşa mai departe. Mai ales Kabbala. Pentru a vorbi astfel despre numere şi a crede că numerele sunt atât de puternice din punct de vedere magic, asta denotă că ştia ceva. Acum ne interesează ce era în mintea lui, cu privire la aceste numere. El spune: «dacă vă cunoaşteţi numărul». Asta înseamnă că fiecare are un anumit număr, care este în Univers, în Cosmos, un număr care vibrează într-un mod anume, special şi după această vibraţie fundamentală, esenţială, particulară, dacă vreţi, este determinat tot restul: karma lui, adică destinul lui, calea lui, chipul, corpul, sănătatea, tot. Pentru că vibraţia fiinţei sale intime, numărul, determină tot: atrage lucruri, le respinge pe altele, în conformitate cu legea afinităţii despre care v-am vorbit ieri – legea polarităţii şi aşa mai departe.

    Aceasta este o ştiinţă foarte profundă. El nu explică, bineînţeles; ştiinţa numerelor n-o poţi explica într-o pagină, nici măcar într-un volum: e nevoie de o viaţă întreagă. Şi nici o viaţă nu-i de ajuns. Pentru că dacă există cu adevărat ceva infinit, profund, imens, aceasta este ştiinţa numerelor. Iar toate celelalte ştiinţe chiar pălesc în faţa acestei ştiinţe a numerelor. Veţi spune: Dar de ce, de ce ? Nu înţeleg de ce !» Pentru că Iniţiaţii consideră numărul ca pe un schelet al lucrurilor – adică tot ce e mai subtil, care stă la baza a tot şi în jurul căruia toate se formează. Cum sunt persoane (vânzători ambulanţi), care vor să distreze publicul: ei iau nişte substanţe chimice dintr-o sticlă şi le proiectează asupra unui schelet de zinc reprezentând un copac: praful se lipeşte, se aglutizează şi dă impresia unui adevărat copac – sau un alt simbol, o altă imagine. Exact aşa este (creaţia). Numărul stă la baza a tot, e fundamentul a tot. El e ceva abstract, ceva subtil, ceva necunoscut, atât de îndepărtat… Şi în planul fizic, se face carne şi os, dacă vreţi, piele, sânge, tot. Dar de fapt era un număr. Un număr oarecare, dar e atât de îmbrăcat încât nu-l putem vedea. Trebuie să-l dezgoleşti, să-i îndepărtezi carnea, oasele, sângele, muşchii, tot, chiar şi sistemul osos, dacă vreţi, care îl reprezintă de fapt, pentru a vedea ce număr este acela. Aşadar, Iniţiaţii consideră numărul ca bază a tot. Chimia, fizica, cristalografia, geologia, toate acestea sunt formaţiuni, cristalizări în jurul unui număr. Ca atunci când puneţi ceva în apă, o sare; ea e invizibilă, e transparentă, nu vedeţi în apă, dar după un timp, dacă o puneţi în anumite condiţii, de pildă la rece, veţi vedea în ea cristale. Ăsta este numărul: ceva misterios, ceva nevăzut, ceva necunoscut, ceva imponderabil, nu-l poţi înţelege nici măcar cu intelectul. Este atât de sus, la vârful lucrurilor – noi spunem «la bază», la baza lucrurilor – de fapt el este în vârf. Şi după, după, după, formându-se, cristalizându-se, acumulându-se în jurul lui, apar copacii, stâncile, munţii, florile, oamenii, animalele, insectele. (Toate) sunt numere deja formate. Vă explic în mare, pentru că nu prea există cuvinte şi modalităţi de a explica aceste lucruri. Şi în felul acesta omul, venind aici, este determinat, tocmai datorită numărului fundamental care i-a fost dat, pe care el însuşi a reuşit să-l obţină, prin felul lui de a trăi, de a gândi, de a simţi, timp de secole şi de milenii.

    Acum, desigur, nu este foarte limpede pentru voi. Dar vedeţi chiar şi ştiinţa începe să observe că nu poate face nimic, nici o descoperire, nici un progres, nici o reuşită, dacă în tot ce proiectează, în tot ce concretizează, matematica, ştiinţa numerelor nu este la baza a tot. Şi începe să lucreze tot mai mult cu matematica; numerele domină tot, conduc tot. Dacă ne sunt cunoscute toate relaţiile, toate combinaţiile acestor numere, care sunt atât de impalpabile, aproape inexistente – ele sunt ideale, dacă vreţi, ele sunt materiale, sunt spirituale, trebuie să ţi le închipui… Ei lucrează deci cu matematica şi matematica e la baza tuturor descoperirilor, a tuturor cercetărilor. Acum oamenii construiesc maşini electronice, care furnizează răspunsuri despre toate subiectele, despre toate obiectele, despre toate descoperirile. Ei consultă tot timpul maşinile. Deşi depăşesc omul ca memorie, maşinile nu se pot compara cu omul. Sunt ca acele haruri numite «haruri spaniole»: nu găseşti în ele decât ce aduci. Nu au nimic înăuntru. Ele există, dar trebuie să-ţi aduci mâncare şi tot ce-ţi trebuie şi atunci eşti servit, înţelegeţi ? Din elementele pe care le furnizează, combinând aceste elemente, maşinile pot furniza răspunsuri şi informaţii extraordinare, de neînchipuit. Ele depăşesc posibilităţile umane. Dar ele nu pot depăşi omul, pentru că omul trebuie întotdeauna să fie prezent, pentru a le da drumul, pentru a le întreţine, pentru a le da «hrana», ca apoi să poată «mânca». Deci omul trebuie să aducă el, din nou, elementele inteligenţei, să combine, să aranjeze lucrurile, pentru a putea «mânca», adică pentru a putea avea răspunsurile. Orice ar face, omul nu poate egala inteligenţa cosmică, care lucrat asupra omului, care i-a format creierul. Deşi, pe moment, din cauza vieţii pe care o duce, omul este limitat. Dar să presupunem că oamenii încep să trăiască aşa cum trebuie, să se conformeze legilor naturii, legilor celor sacre, ei vor începe să manifeste capacităţi, posibilităţi, lucruri pe care nici o maşină nu le va putea egala. Pentru că toate microscoapele, toate telescoapele, toate aparatele care există – şi există atât de multe încât nici nu le poţi recenza, nu poţi să faci o listă, sunt nenumărate în toate domeniile: medicină, biologie, economie, agricultură, peste tot sunt maşini, maşini, pentru atmosferă, pentru orice – nu le poţi administra, atât sunt de multe… Dar iată că natura a prevăzut tot. Ea a pus în om toate aceste aparate  şi aşteaptă ca într-o zi el să nu mai fie aşa de încântat de ce face şi să înceapă să-şi întoarcă privirea către tot ce a făcut natura. Atunci el va descoperi că în el însuşi există aparate încă şi mai perfecţionate, pentru a vedea infinitul mic şi pentru a vedea infinitul mare, telescoapele, sau pentru a merge să călătorească, să se dedubleze, să studieze lucrurile la faţa locului – ca în trecut, când existau fiinţe capabile să studieze lucrurile tocmai în acest fel, cu propriile lor aparate, care sunt în ei înşişi. Şi mai sunt asemenea fiinţe şi astăzi şi vor mai fi şi în viitor.

    Dar să lăsăm aceste chestiuni şi să ne întoarcem la acest număr 10. De ce 10 milioane ? De ce n-a spus (Maestrul Peter Deunov) zece mii sau zece miliarde ? Există vreun motiv, a fost ceva în mintea lui ? Da. Când scrieţi zece milioane, aveţi zecele şi îi adăugaţi şase cifre. Şi acum, dacă studiaţi numărul 10, ce reprezintă el, veţi vedea că numărul 10 este foarte profund, foarte, foarte fast. Dacă o luaţi de la 1 până la 10 – 2,3,4,5,6,7,8,9,10 – şi după aceea combinaţiile, permutările, variaţiile tuturor 10 numere, asta va duce la infinit. Lucrul acesta îl ştiţi. Dar v-aţi oprit asupra semnificaţiei acestui număr 10 şi asupra acelor fiinţe care l-au «inventat», care l-au descoperit, care l-au găsit, adică s-au oprit asupra acestui simbol – pentru că este un simbol ! Cum au procedat acele fiinţe, pentru a desena numerele ? Ştiau ceva ? Au făcut-o la întâmplare, în mod arbitrar, prosteşte, orbeşte ? Sau aveau o întreagă ştiinţă dinaintea lor ? Asta am să încerc să vă explic: ce este numărul 10, de unde vine el ?

    Când citiţi Biblia, de la început citiţi în Geneza lui Moise că există Raiul, pe care l-a creat Dumnezeu şi că în acest rai terestru erau doi pomi. Şi că oamenii erau în acest ţinut. Şi că acolo era un pom, care era Pomul Vieţii şi un altul, care era Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Şi că li se ceruse, li se ordonase să mănânce numai din Pomul Vieţii şi să nu mănânce din acel Pom. Şi ştiţi povestea, mitul, dacă vreţi: ce au făcut aceşti primi oameni, cum ceva i-a împins, i-a tentat – v-am explicat cu altă ocazie ce este şarpele, ce simbolizează el, de ce au transgresat regula, dar astăzi nu mă voi ocupa de lucrul acesta. Mă voi ocupa doar de acest Pom al Vieţii. Ce reprezintă acest Pom al Vieţii ? Şi de ce se spune că atunci când mâncai din fructele sau chiar din frunzele lui, Pomul acesta era de o asemenea natură, era impregnat cu asemenea forţe armonioase şi benefice, că până şi frunzele lui vindecau toate bolile, iar fructele lui dăruiau viaţa veşnică. Nu existau boli, nu exista moarte, nu existau suferinţe, pentru că aşa era acest Pom al Vieţii. Vedeţi, când creştinii citesc aceste câteva cuvinte, nu au idee foarte clară despre ce este acest Pom al Vieţii. Ei cunosc Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, pentru că sunt mereu când în bucurie, când în suferinţă, când sănătoşi, când bolnavi, când în bogaţie, când în sărăcie, deci nu fac decât să cunoască Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, dar Pomul Vieţii… Să analizăm puţin această problemă ! Pentru că aceasta este problema cea mai importantă. Vă voi spune, din nou, dragi fraţi şi surori, că dintre toate chestiunile religioase, sau mai degrabă ştiinţifice – ştiinţifice, nu religioase; din punct de vedere religios, v-am spus ce e cel mai important. Dacă vorbesc aşa nu înseamnă că religia şi ştiinţa sunt separate. De fapt nici ştiinţa, nici religia, şi nici chiar arta nu sunt separate, deşi reprezintă trei aspecte ale divinităţii, ale omului: domeniul inimii, domeniul voinţei, domeniul intelectului. Dar, cu toate acestea, în aparenţă ele sunt separate. Domeniul inimii este un lucru, domeniul intelectului este un alt lucru, domeniul voinţei un al treilea. Dar de fapt, în interior, în noi, nu există separaţie între ele. Ele sunt toate împreună.

    Să luăm acum Pomul Vieţii din punct de vedere ştiinţific. Creştinii nu ştiu ce este acest pom. El este menţionat şi atât. Nu se explică, ideile rămân vagi. Se spune: cu siguranţă trebuie să fie îndeplinirea voinţei divine; cu siguranţă trebuie să fie o viaţă impecabilă; trebuie să fie o muncă asupra ta însuţi, să mergi la biserică, să aprinzi lumânări, să îngenunchezi, să iei apă sfinţită, să-l asculţi pe preot… Dar nu este (…)

    De fapt ce era în mintea lui Moise ? Moise a studiat, a studiat, a studiat peste 40 de ani. Pentru că a studiat, mai întâi, mai mulţi ani, în Misterele Egiptului. A studiat ani mulţi, împreună cu cine ? Cu Orfeu. Ei au studiat împreună, Moise şi Orfeu, în aceeaşi epocă, în aceleaşi Mistere. Doar că fiecare a reţinut un alt aspect al vieţii divine: Moise mai ales latura ştiinţifică, puterea, iar Orfeu frumuseţea, splendoarea. Dar ei au studiat amândoi aceeaşi ştiinţă. Este un fapt istoric, e scris în istorie. Moise a studiat deci ani de zile în sanctuarele Egiptului în acel timp şi apoi a trebuit să plece, pentru că îl ucisese pe acel egiptean şi îi era frică. A plecat deci din ţară şi s-a dus în ţinutul Maraim, unde a întâlnit, aşa cum ştiţi – v-am vorbit despre asta, aşa că vă spun pe scurt – a întâlnit un Iniţiat, Ietro sau Iotora. Numele poate fi pronunţat în ambele feluri, pentru că limba ebraică nu are vocale, aşa încât puteţi adăuga vocalele cum doriţi, doar celelalte litere (consoanele) contează. /……../

    (Mă întrebaţi) dacă erau cărţi la acea vreme. Desigur, dacă vă închipuiţi că numai după ce a venit Guttenberg (au început să existe cărţi) ! Nu erau cărţi imprimate, desigur. Erau doar manuscrise, lucruri scrise sau gravate, etc. Imprimeria este altceva. Şi (Moise) a studiat cu el, (Ietro) l-a acceptat şi astfel (Moise) a primit o iniţiere acolo. El avea mai multe fete, dar printre aceste fete era una care se numea Sephora. Numele este semnificativ, atât de semnificativ că Ietro – Ietora… după care a scris Tora. A numit-o Tora din cauza acestui socru. Socrul Ietro, pentru că după aceea s-a căsătorit cu fiica lui, Sephora. Iar în numele Sephora, puteţi să faceţi modificări: Sephora – Sephira – Sepher – Sipur. Sipur, Sepher şi Sephira. «Sephira» înseamnă «număr». «Sepher» înseamnă «carte». Şi Sephora era numele acelei fete, care avea legătură cu aceste lucruri. Ce este Sephira ? Iată, ajungem la cuvântul «număr». Moise a studiat ani în şir, 40 de ani, numai cu acest Iniţiat şi a trecut şi această iniţiere. Acest socru l-a supus la probe foarte grele. Şi-a riscat chiar viaţa. Şi dacă n-ar fi venit fata să-l salveze, să-i spună din care cupă să bea – pentru că trebuia să bea şi erau două cupe: una avea otravă, alta nu – şi dacă se înşela… Trebuia să ghicească, care era cupa, asta era problema (proba) şi putea să se înşele şi atunci murea. Era riscant. Aşa era în trecut. Dar câţi dintre voi ar rămâne  dacă v-aş supune la asemenea probe ? Toţi de-aici aţi fugi ! Pentru că acum în Europa totul este uşurat, totul este distracţie, totul este plăcere, chiar şi iniţierele ! Şi dacă Maestrul, din nenorocire, spune vreun cuvânt, vai, vai… dacă critică, dojeneşte discipolul său îi face vreo observaţie, acesta îl lasă şi pleacă, e furios. Occindentalii sunt departe de a şti prin ce treceau discipolii altădată pentru a căpăta ştiinţa.

Nota scurta introspectiva 22.04.17

Am vazut cu totii pe net ca "umbla" stiri de genul:                                                       
"Haarp programeaza vremea"
In cazul cand nu stiti vreau sa va spun ca prima ploaie artificiala a fost realizata in desertul Sahara de o cercetatoare romanca in anii 80, daca ar fi sa il cred pe generalul in rezerva Emil Strainu.
Prin asta am vrut sa va spun ca eu cred despre aceste programari meteo...dar....nu despre asta e aceasta postare.

Azi cand mancam mi-a venit gandul la vreme si dupa mi-a venit in cap o parte din conversatia dintre ISUS si Pilat.
Pilat ii spune lui ISUS: Nu stii ca am putere  sa te eliberez sau sa te rastignesc ?
ISUS se uita la el si-i raspunde: Nu ai avea nici o putere daca nu ti-ar fi fost data de la TATAL.
Acum sa revenim la programarile meteo....si vom avea alta perspectiva si vom vedea altfel totul.
Deja eu vad totul ALTFEL.
.....Ca un test prin care ne vom trezi pentru a imbratisa IUBIREA DIVINA cu toate fiinta ....
Doar sa avem incredere in Dumnezeu
si sa ne deschidem inima pentru EL.

Parere proprie si personala

Parere proprie si personala

Nu vreau sa supar pe nimeni cu SINCERITATEA mea
DAR,
conditionari de genu' :

"Dsitribuie rugaciunea asta/icoana asta/ racla cu sfantul x sau sfanta y ca Dumnezeu sa te ajute cu orice dorinta."

mi se par fara niciun folos sufletesc .

Pe Dumnezeu nu il intereseaza astfel de distribuiri, ci vrea ca inima omului sa fie Casa Sa.
E atat de simplu, dar unii din noi suntem artisti de a complica totul. Oare de ce ????

Ce urmaresc cei care posteaza astfel de "chestii" ?
Vor sa vada cati vor pune botu' la vrajeliiiiiiii de calibru asta.

RUGACIUNEA care INDEPLINESTE orice dorinta a celui ce o rosteste

Părintele Gherontie Puiu, de la Mănăstirea Caraiman, ne-a lăsat moștenire o rugăciune foarte puternică, ce împlinește orice dorință celor credincioși.

“Într-o noapte, pe când dormeam, m-am trezit cu un bileţel în mână”, povestea părintele Gherontie, stareţul mânăstirii Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova.

Părintele a mai continuat: „N-am ştiut niciodată cine l-a scris şi cum a ajuns la mine. Era dintr-o hârtie obişnuită, dar scrisul nu era desluşit; de-abia am putut să-l descifrez, de parcă erau litere chinezeşti. Si după ce l-am desluşit, am găsit în el scrisă o rugăciune. Aceasta: “Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei”. AMIN! “

Şi mai scria acolo că trebuie spusă, cu credinţă, de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, şi că îndeplineşte orice dorinţă a celui ce o rosteşte. “

Toți cei care au probleme de orice fel trebuie să spună cu credință această rugăciune de 30 de ori pe zi, timp de 40 de zile, iar Maica Domnului îi va ajuta!

Observație: Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că Dumnezeu răspunde întotdeauna la dorințele inimii omului, dacă aceste dorințe sunt de folos și conforme cu sfânta Sa voie pentru om. De multe ori vedem cum, dorindu-ne din tot sufletul un anumit lucru, Dumnezeu nu ni-l dă, și după ani de zile descoperim că acel lucru ne-ar fi fost chiar vătămător dacă s-ar fi împlinit în viața noastră. De aceea, să avem nădejde că Dumnezeu ne va da tot ceea ce ne este de folos, și să nu ne mâhnim atunci când nu primim întotdeauna ceea ce cerem. Doamne, ai milă de noi și ne mântuiește !

Sursa:

http://ortodoxia.rol.ro/rugaciunea-care-indeplineste-orice-dorinta-a-celui-ce-o-rosteste-968784.html#ixzz4eR3rBDTu