L’Arbre de Vie-Arborele Vieţii ~ 3

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie

(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

C

    ...cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici apare dificultatea. Prin viaţa lui ignorantă, criminală, lipsită de inteligenţă, el/omul însuşi şi-a creat un «paznic» numit «păzitotul pragului», care se află în al nouălea Sefirot şi care aşteaptă acolo şi împiedică aspirantul să călătorească în celelalte lumi. Acest paznic se află în Sefirotul Iesod şi-l aşteaptă pe discipol pentru a-l pune jos, a-l speria, a-l înspăimânta, luând formele cele mai hidoase, mai înspăimântătoare. Dacă discipolul nu are destulă lumină, dacă nu este dotat cu acea îndrăzneală de care s-a spus/care îi este recomandată şi nu are inima curată, dacă nu a lucrat, se prăbuşeşte, se afundă în tot felul de lucruri pe care nu vreau să le descriu.

    Această regiune numită Iesod este regiunea Lunii. După kabbalişti, după astrologi, după Iniţiaţi ea este regiunea tuturor iluziilor. Pentru cel care nu are încă lumină şi puritate, este regiunea tuturor aberaţiilor, tuturor rătăcirilor, tuturor prăpăstiilor, tuturor minciunilor. Iar pentru cel care a primit o anumită lumină, anumite reguli, care s-a pregătit, este regiunea purităţii. Aici, această regiune, se va purifica. Şi tot aici, în această purificare, va fi atât de lucid, de limpede, încât aici începe clarviziunea. Este regiunea purităţii, a limpezimii; aici se întâlneşte cu Îngerii, care sunt purtătorii vieţii. Deci este prima regiune unde începe viaţa. Iată de ce Îngerii aduc viaţa şi puritatea; ei sunt puri şi vii. Şi atunci, în această claritate vedem foarte limpede, discernem lucrurile şi devenim clarvăzători. Iată de ce Luna e (un lucru) cu două tăişuri. Depinde de discipol ca Luna să fie ceva îngrozitor: locul tuturor schimbărilor, tuturor intemperiilor, tuturor ororilor, tututor vrăjitoriilor, dacă vreţi – pentru că toţi vrăjitorii, toţi magii negri iau ceva din această regiune. Pentru că ea este rezervorul a tot ce e pur şi a tot ce e impur. Căci de ce are Luna o faţă nevăzută ? Pentru că în acea parte ascunsă se adună toate impurităţile; toate lucrurile îngrozitoare sunt de cealaltă parte a Lunii. Între Pământ şi Lună există o comunicare şi din când în când de acolo vin făpturi înspăimântătoare, care îi chinuie pe oameni, îi seduc, îi rătăcesc...

    Pentru a avea acces la această regiune, trebuie mai întâi să te pregăteşti. Şi nu poţi să te pregăteşti fără un Maestru care cunoaşte cu adevărat drumul, care a făcut aceste experienţe, care a depăşit aceste lucruri, care a lucrat asupra lui însuşi. Ne trebuie deci un Maestru. Altfel nu putem trece. Acolo este o graniţă, este păzitorul pragului. Dar atunci când discipolul este înarmat, are cunoaştere, când se domină – mai ales când se domină, când domină totul în el însuşi: mânia, forţa sexuală, când este stăpân, face ceea ce vrea – atunci Păzitorul pragului dispare, va lăsa drumul liber. Şi atunci studiaţi, studiaţi, studiaţi.

    Şi apoi mergeţi în al treilea Sefirot, care este Hod. Aceasta este regiunea lui Mercur. Este regiunea intelectului. Aţi trecut purificarea, aţi depăşit tornadele, pasiunile, schimbările, perturbaţiile, furtunile, oceanele – care se aflau în Lună, în Iesod – şi intraţi într-o şcoală, într-o universitate, care este Hod. Aici sunt toate disciplinele: chimia, fizica, magia, kabbala, astrologia, teurgia, toate ştiinţele se află aici. Totul este ordonat, clasat, este o ordine matematică. Fiinţele de aici sunt cu totul altfel. Ierarhia Îngerească se numeşte Bnei-Elohim, adică Fiii lui Dumnezeu.

    După ce am făcut acest stagiu, mergem în regiunea Netzah. Şi aici parcurgem tot felul de lucruri, dat fiind că acesta este locul tuturor frumuseţilor naturii: toate culorile cele mai splendite, toate parfumurile cele mai suave, cele mai îmbătătoare, toate mişcările, toate formele, toată muzica. Eşti uimit, încântat de această frumuseţe, de făpturile care cântă, dansează, care sunt de o puritate şi de o frumuseţe extraordinară. Numai că aici nu trebuie să-ţi pierzi capul. Contemplând să nu te opreşti aici, să nu uiţi de toate celelalte, să nu vrei să mergi mai departe. Pentru că este atât de atrăgător, atât de încântător, că unii nu vor să meargă mai departe. Fiinţe care cântă fără încetare, care dansează, care sunt diafane, transparente, care nu au veşminte, care iau toate formele – este imposibil de descris. Pentru cei care sunt poeţi, cei care sunt plini de iubire, pentru ei este regiunea cea mai bună. Da. Aceasta e de fapt regiunea care a creat lumea. Ierarhia îngerească (acestei regiuni), numită Elohim, este cea care a creat Cerul şi Pământul. Nu Dumnezeu însuşi (a creat-o), ci Elohimii. Această ierarhie îngerească a Elohimilor cunoştea formele, structura lucrurilor, vegetaţia. Această regiune este mai degrabă domeniul vegetaţiei, a plantelor. În timp ce Hod e mai degrabă regiunea animalelor. Acolo studiem principiile Creaţiei, care sunt forţele care au acţionat pentru construirea Cosmosului. Şi apoi trebuie să mergem mai departe, să învăţăm lucruri şi mai ales să ne dezvoltăm anumite calităţi care corespund (acestei regiuni). Pentru că nu putem trece de la o regiune la alta, dacă nu avem calitatea care îi corespunde. Dacă într-un loc era puritatea, în alt loc era inteligenţa, în altul iubire pură ş.a.m.d.

    Acum trebuie să mergem în Tipheret, unde este Soarele. Şi câte trebuie să studiem pentru asta ! Aici intrăm în contact cu entităţile cele mai luminoase ale sistemului solar: Marii Maeştri. Iar Ierarhia Îngerească este cea a Malahimilor. Malahim sunt regii. Melek. Malahim, Melek – îngeri, regi – aceste cuvinte se apropie în limba ebraică. Melek, Malka... Melchitsedek – Mel şi Tsedek – era regele dreptăţii. În această regiune se află Arhanghelul Mikhael, care acum trimite curenţi, curenţi, pentru ca omenirea să poată avea cât de cât acces, să primească căt de cât curenţii acestei regiuni luminoase. Ce înseamnă Tipheret ? Nu v-am tradus nici ce înseamnă Netzach, nici Hod, pentru că, dacă ar trebui să vă spun totul în detaliu, Doamne, n-am termina astăzi ! Aşa că omit multe lucruri. Am să vă spun că Tipheret înseamnă Frumuseţea. Şi aici v-aş mai putea spune ? Trebuie să fi lucrat, să fi lucrat, să fi lucrat cu lumină, lumină, mereu, mereu, mereu, zi şi noapte, ani în şir, să pătrundeţi cu lumină toate făpturile, celulele, oasele, tot, tot, tot. Lumină, lumină, lumină. Şi atunci, într-o zi reuşim să intrăm în această regiune a luminii, pentru că am lucrat foarte mult cu lumina. Iată de ce când insistăm, când utilizăm formele, metode, tăcerea şi toate celelalte, dacă aţi şti numai pe ce se bazează ele ! Şi când văd cât de departe sunt oamenii de toate acestea ! Vin aici şi-i privesc pe fraţi. După fiecare cântec, ne concentrăm, ne rugăm, medităm, facem ceva misterios, ciudat. Şi în loc să participe împreună cu noi, să facă ceea ce facem noi – n-au făcut niciodată lucrurile acestea, nu cunosc această muncă – ei se plictisesc şi aşteaptă să se termine mai repede. Şi în felul acesta ne deranjează, ne stingheresc, ne pun oprelişti. Dacă ar participa cu noi, dacă şi-ar spune: ei gândesc cu siguranţă lucruri minunate, hai să facem şi noi la fel, să dăm mâna cu ei. Ei nu, nimeni nu vede că ar fi ceva de făcut în viaţă, că ar trebui să iasă puţin din această existenţă prozaică, să se lanseze în aceste regiuni sublime, să primească ceva nou. Nimeni nu vrea. Rămân tot timpul jos: slujba, slujba, afacerile, afacerile, afacerile. Iar când ajung printre fiinţele care au exersat în acest domeniu, sunt dezaxaţi, perturbaţi şi vor să plece – în loc să participe cu noi. Am văzut asta de câteva ori ! E trist. Chiar şi după cântece ! Fiecare cântec produce unde, el ne leagă cu Sefirotul Netsach. Şi datorită acestei purităţi, a acestei armonii, a acestor lucruri pline de iubire, atragem făpturi, locuitori, locuitori ai lui Netzach, a acestei regiuni a lui Venus. Am uitat să vă spun că Netzach e regiunea lui Venus, nu-i aşa ? Şi din această regiune vin curenţi atât de minunaţi, că suntem încântaţi, răpiţi. În acel moment nu trebuie să fim mânioşi, de pildă, pentru că lucrul acesta perturbă, împiedică. Tocmai savurăm ceva într-un bistrou cu totul special, şi vin unii şi aruncă în noi cu pietre ! Iar noi tocmai savuram ! Şi trebuie s-o facem. Pentru că nu ştim încă să ne hrănim, să mâncăm şi să bem. Amintiţi-vă ce v-am spus într-o zi: când (???) l-a întrebat pe Ahoura Mazda, creatorul Cerului şi Pământului: Cum se hrănea primul om ? Iar Ahoura Mazda i-a zis: Mânca foc şi bea lumină. Cu asta se hrănea. Ei bine, făpturile terestre nu ştiu să se hrănească altfel, cu lumină, cu foc, cum ne hrănim noi la răsăritul soarelui. Şi avem în interior o hrană, noi cunoaştem această hrană, pentru că dă rezultate. Dar pentru ceilalţi nu e vizibil ! N-are nici o importanţă dacă ceilalţi îşi dau seama sau nu. Noi mâncăm, noi bem. Cei care vor să mănânce puţin, să bea puţin din această lumină, să vină, îi vom învăţa, le vom spune cum să facă lucrul acesta şi dacă au bunăvoinţă şi inteligenţă, vor vedea ! E simplu, e clar.

    Şi acum să mergem mai departe. Să vă mai vorbesc şi de următorii Sefiroţi ? Bine, atunci să terminăm mai repede, pentru că ne aşteaptă numărul 10, pe care trebuie să-l interpretez din punct de vedere simbolic.

    Aşadar, când discipolul pleacă de aici, când are o îndrăzneală în privinţa adevărului, când nu-i mai este frică nici de moarte, nici de a fi masacrat sau persecutat etc. şi devine atât de curajos, de combativ, devine un soldat al lui Hristos, face faţă tuturor adversităţilor, pentru a ajuta omenirea; el devine un cavaler, un soldat. Şi atunci porţile unui nou Sefirot îi sunt deschise: Gebourah (Geburah). În această regiune, el devine puternic, invicibil, triumfător, învingător al tuturor dificultăţilor care sunt mai întâi în el însuşi, al tuturor slăbiciunilor – mai ales mânia; el începe să domine, să stăpânească puterea mâniei. Şi cu cât devine mai stăpân pe mânia lui, cu atât i se deschid mai mult porţile acestui Sefirot. În Gebourah Dumnezeu se numeşte Elohim Gibor. Gebourah este domeniul lui Marte. Dar şeful cum se numeşte ? Se numeşte Kamael. Kamael. Ce este Kama ? Kama înseamnă pasiune. Este inversul lui Mika. Kama – El – Dumnezeul dorinţei, al pasiunii, al impulsului, al forţei. Dar nu pasiunea în sens destructiv, deşi se aseamănă oarecum. Pentru că această Sefiră Gebourah este atât de activă, de ardentă, de dinamică ! Este foc. De aici exterminatorii: când Dumnezeu ordona distrugerea, demolarea unei cetăţi – Sodomei şi Gomorei, de exemplu – sau a unei civilizaţii sau a unui continent, atunci el se adresează acestei regiuni, lui Kamael. Kamael primeşte ordinul şi cu soldaţii lui, numiţi Serafim – nu Serafinii ! Serafinii, în latină, sunt altceva, au alt nucleu (altă rădăcină) ebraic(ă). Serafimii sunt atât de combativi, atât de înfocaţi, atât de intransigenţi ! Ei ard ! Ei sunt însărcinaţi cu distrugerea. Niciodată nu li se va cere fiinţelor din Netzach să meargă să distrugă un oraş, să masacreze. Nu este firea lor. Dacă e nevoie să chemi pe cineva pentru a vrăji, a uimi sunt chemate făpturile din Netzach, pentru a merge să vrăjească pe cineva, cum se întâmplă deseori. Dar pentru demolare, pentru distrugere, pentru răzbunare, pentru dreptate, sunt chemaţi Kamael cu Serafimii din regiunea lui Marte. Vă povestesc pe scurt.

    Apoi, când discipolul reuşeste să dezvolte în el însuşi generozitatea, mărinimia, nobleţea, această iubire pentru omenire, atunci el intră în regiunea lui Hesed. Hesed înseamnă mărinimie/milostenie. Iar Gebourah (Geburah) înseamnă severitate, rigoare. Şi în această regiune – a lui Jupiter, bineînţeles – el învaţă să nu mai acorde personalităţii primul loc în existenţa sa; aici învaţă să-şi domine personalitatea, să o stăpânească, să o facă servitoare, pentru că Jupiter este prea legat de ambiţie, de susceptibilitate, de amorul propriu, de nevoia de a domina, de a conduce, de a comanda, de a se impune, de a fi brutal, autoritar – bineînţeles în aspectul negativ al lui Jupiter. Cea mai mare calitate a lui Jupiter este clemenţa, mărinimia. Eşti mărinimos, eşti mare, eşti nobil, generos. Şi când discipolul ajunge să-şi domine personalitatea, despre care am vorbit atât de mult... De ce e nevoie să se străduie să-şi domine personalitatea ? Tocmai pentru a putea într-o zi să treacă graniţele lui Hesed. Acolo se află Tsadkiel, care conduce ierarhia îngerească a Hachmalimilor (Hasmalim); Hachmalim înseamnă electricitate, sunt fiinţe electrice, măreţe, proiecţii luminoase extraordinare. Se numesc Hachmalim. Hachmalim are o traducere exactă: înseamnă electricitate. (Sunt) deci scânteile. Atunci când, prin metodele preconizate în Fraternitatea Albă Universală, discipolul ajunge să se domine, să se stăpânească, să se cuminţească, să nu-i mai dea personalităţii primul loc (în loc să fie vexat, rănit, să se răzbune, să stârnească tot felul de lucruri, el ajunge să se cuminţească, să o domine, pentru a elibera alte forţe în el însuşi, forţele spiritului, forţele divinităţii). Şi făcând aşa constatăm că lucrul acesta nu ne diminuează cu nimic, ci devenim mai mari. Vă spuneam că dominându-vă personalitatea deveniţi un personaj extraordinar şi este perfect adevărat. Dar celorlalţi le este frică să renunţe la personalitate, la prestigiu, la zeii lor, la vanitate; ce se va întâmpla cu ei ? Se tem că se vor şterge, nu va mai rămâne nimic din ei. Este o greşeală, o lipsă de cunoaştere psihologică. Tocmai diminuînd personalitatea devii mai puternic, mai impozant, faci pretutindeni o impresie extraordinară. Pentru că ai mişcat personalitatea, care este stupidă, schimbătoare. Cei care mă vor înţelege, vor avea deja o deschidere către Hesed. Iar Hachmalimii, care sunt peste tot în această regiune, când văd pe cineva care lucrează, lucrează pentru a strivi personalitatea, a o face să asculte şi să o supună, în loc să intre la şcoala ei şi să-i urmeze sfaturile, mereu egocentrice, rebarbative, catastrofale... Nu câştigi niciodată nimic ascultând personalitatea. Primul lucru pe care ţi-l spune este: «Sparge-i capul !» Da, e formidabil. «Muşcă-l !», zice ea. E extraordinar ! Ea are formulele ei, bineînţeles. Şi ce obţinem acolo (în Hesed) ? Acolo este moştenirea. Acolo este păstrată moştenirea omului, moştenirea tuturor lucrurilor celor mai imense, mai bogate, opulente, mirobolante. Este regiunea cea mai bogată. Ea vă dă puterea să dominaţi, să guvernaţi, să domniţi în putere, în armonie, în ordine, în bogaţie şi splendoare. Acolo veţi avea tot: case, proprietăţi, castele şi întreaga lume. Şi mai mult decât atât: veţi avea moştenirea tuturor celor care au trăit până acum, a tuturor Iniţiaţilor. Acolo primiţi moştenirea. Moştenirea este un cuvânt care desemnează lucrurile cele mai minunate, ceea ce au descoperit Iniţiaţii, ce au lucrat, ce au descoperit, în această regiune vi le dau vouă, acolo le primiţi. Pentru că Jupiter e cel care distribuie, împarte toată onoarea, tot prestigiul, toată slava, toată celebritatea. Asta nu înseamnă că lucrurile vor fi mereu în planul fizic. Nu ! Asta doar în cazuri excepţionale, când (Cerul consideră că) este necesar, că este util. Cum a fost cazul lui Solomon. Solomon lucra şi el cu cei 10 Sefiroţi. Lucra, dar n-a putut merge prea departe. N-a putut. Netzach, regiunea lui Netzach l-a uimit într-atât, încât a lăsat acolo nişte urme, nişte rădăcini. Deşi se plimba prin celelalte şi Jupiter i-a dat tot: glorie, bani, aur, pietre preţioase, somptuozitatea, cunoaşterea, n-a putut.

    Apoi discipolul ajunge să-şi domine personalitatea, cu scopul de a traversa această regiune extrem de grandioasă şi foarte dificilă, se îndreaptă către regiunea lui Binah. E regiunea cea mai grea, cea mai severă, cea mai implacabilă, cea mai rigidă, pentru că acolo comandă Saturn. Acolo totul este autentic, totul este implacabil, e dreptatea absolută. Acolo sunt cei 24 de Bătrâni. Începând cu această regiune unde conduce Tsaphkiel... Totul este înscris...