Mi-am pus această întrebare ieri când
am auzit următoarea propoziție-întrebare (folosesc acest termen
pentru a nu judeca formularea): ”Ce părere aveți că X umblă cu
soțul celei mai bune prietene a mele?” Cred că nu mai este nevoie
să explic energia și judecata atașată acestei
propoziții-întrebări.
Oare ce este greșit în căsătorie?
Pentru că ne este clar tuturor că acest concept nu mai corespunde
noilor timpuri din nici un punct de vedere. Fără a avea pretenția
că pot acoperi un astfel de subiect în totalitate, am încercat,
bazându-mă pe propria mea experiență precum și pe observațiile
făcute de-a lungul timpului, să găsesc, în primul rând pentru
mine însămi, câteva răspunsuri .
Deci, care este motivul pentru care doi
tineri hotărăsc să se căsătorească? Acum mai mulți ani,
motivul principal era că nu puteau să fie împreună, mai ales din
punct de vedere sexual, pentru că ”societatea” condamna o astfel
de relație care era inclusă NUMAI în pătrățica căsătoriei.
Era vai și amar de capul unei tinere care mai și rămânea
însărcinată și ”făcea un copil din flori”.
Așa că, forțați de societatea
reprezentată prin părinți în primul rând, tinerii care doreau să
aibă o relație sexuală erau împinși să se căsătorească. Să
nu vorbim de faptul că relațiile sexuale erau strict interzise în
afara căsătoriei. Mulți se întrebau după ”consumarea”
căsătoriei că, de fapt, ce-i asta? Și acest lucru este valabil în
proporție de 95% (dacă nu mai mult) pentru femei. Dar odată ce ai
o verighetă pe deget, pusă de preot în biserică, ai intrat în
rândul ”oamenilor” și trebuie să te aliniezi standardului.
Că-ți place, că nu-ți place. Sunt și cazuri, foarte puține
însă, în care lucrurile au stat mai bine.
Un alt motiv care a stat, și din
păcate mai stă, la baza căsătoriei este unirea a două nevoi
pentru a fi mai ușoară povara. Și aici este de multe ori implicat
aspectul material. Cel puțin dintr-o parte. Ce să mai vorbim de
compatibilitate, dorință sexuală, iubire? Am lăsat iubirea pe
ultimul loc, pentru că mă întreb oare câți dintre cei care se
căsătoresc ȘTIU ce înseamnă iubirea? Sincer, cred că nici unul.
De ce? Pentru că cei care ȘTIU ce înseamnă iubirea, nu au
nevoie/nu simt dorința să se căsătorească.
În opinia mea, principala vinovată în
proliferarea căsătoriei este religia manipulatoare. Indiferent de
culoare. Cu riscul de a-i șoca pe unii, am să afirm cu tărie că
această formă de manipulare numită căsătorie este cea mai toxică
manipulare care a putut fi inventată de o minte diabolică. De ce?
Pentru că este primul model pe care îl are un copil în fața
ochilor săi atunci când se naște și crește. Într-o familie în
care singurul lucru care menține acea familie în existență este
conceptul de căsătorie cu toate ”trebuie”-urile atașate, un
copil nu poate învăța altceva decât supunerea. Este învățat că
așa este pentru că așa TREBUIE să fie.
Câți dintre noi nu am fost martori ai
unor astfel de scene în care ne-am văzut mamele îngenuncheate,
lovite (din păcate uneori maltratate fizic) în ființa lor cea mai
pură? Câte lacrimi nu am văzut strivite în colțul ochilor lor și
apoi șterse rapid, ”ca să nu vadă copiii?” Care este mesajul
pe care l-am receptat, de cele mai multe ori la nivel subliminal?
Mulți am spus ”Mie nu mi se va întâmpla așa ceva pentru că nu
voi permite.” Și totuși am permis, furați de acele ”reguli”
care ne-au fost inoculate în propria noastră familie. Și pe care,
din păcate, le-am dat la rândul nostru mai departe.
Biserica/religia a statutat și omul a
perfecționat această formă de sclavie. A rafinat-o. Ca orice
sclavie, are și ea o ”durată normată de funcționare”. Cât
durează? Până când una dintre părți cedează. Pentru că deși
am luat în discuție în principal poziția femeii în căsătorie,
nu înseamnă că bărbații nu pot avea experiențe la fel de
neplăcute în această relație limitatoare.
Am auzit de multe ori expresia ”Toți
ne ducem crucea”, expresie folosită mai mult în legătură cu
relațiile de familie decât în viața de dincolo de relațiile
familiale. Este căsătoria martiriul pe care unii se simt obligați
să-l suporte pentru ca prin suferință să se purifice pentru viața
de apoi? Probabil. Este el real? NICIDECUM. Este o dogmă, și încă
una urâtă, ireală. Cum se va ridica un om îngenuncheat în/de
propria sa familie pentru a-și căuta libertatea atunci când nici
măcar nu știe ce înseamnă cu adevărat libertatea?
Urâtă țesătura prin care trece și
firul vieții noastre. Cine să te învețe ce este libertatea?
Sclavul care-și ”duce crucea”? Ce exemplu poate să-ți dea, ce
te poate învăța? Și totuși, mulți ”sclavi” au reușit să
inoculeze copiilor lor acel dor de libertate, acea dorință de
”altfel” pe care au purtat-o în ei. Și mulți dintre acei copii
se ridică împotrivă dogmei. Ceea ce căsătoria a fost acum 50 de
ani, nu mai este acum. Nu mai este nici ceea ce a fost acum 10 ani,
dar mentalitatea se mișcă/schimbă mai greu.
Un om cu adevărat fericit nu-i va dori
NICIODATĂ altuia mai puțin de atât. Oamenii trebuie să înțeleagă
că, deși biserica vine și spune ”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul
să nu despartă”, Dumnezeu NICIODATĂ nu a dorit și nu dorește
ca Omul să experimenteze altceva decât Iubirea. Este alegerea
noastră, a fiecăruia, ce experimentăm. Dumnezeu nu ne interzice
NIMIC pentru că nu este nimic de aprobat și nici de interzis.
Da, este adevărat că într-o
căsătorie există multe provocări și de multe ori depinde de noi
să reușim să le depășim. Dar trebuie respectat echilibrul
relației. Atunci când o relație devine dezechilibrată, este
momentul să ieșim din ea. Când ceea ce a unit nu mai există sau
nu mai rezonează cu una dintre părți, este cazul să se
restabilească curgerea. Altfel, energia care stagnează va exploda
la un moment dat.
În încheiere, ca să mă întorc de
unde am pornit, soțul nu este proprietea soției, după cum nici
soția nu este proprietatea soțului. Nu vorbim aici de poșete,
mașini, pantofi, crose de golf. Vorbim de ființe vii care au un
drum, o cale de urmat în viața lor. Fiecare dintre noi am venit
aici pentru anumite experiențe, pe care după ce le-am încheiat,
avem nu dreptul, ci OBLIGAȚIA față de noi înșine să mergem mai
departe către o nouă experiență pe care ne-am setat-o a o avea de
experimentat. Acesta este scopul pentru care suntem aici, pe această
planetă și nu să hrănim nevoile egoiste ale altora cu propria
noastră slăbiciune.
Ne-am hrănit atât de multă vreme
mințile și din minte, încât am uitat cum este să ne hrănim din
inimă și inima. Este cazul să ne aducem aminte și să restabilim
echilibrul în propriile noastre vieți. Când nu poți găsi în
tine însuți Iubirea, nu o poți găsi în nimeni altcineva. Iubirea
nu cunoaște limite sau îngrădiri, oricât ar încerca mintea să
se opună. Deși viața bate filmul, și lucrurile sunt mai
complicate uneori (mintea și regulile ei), inima își are propriul
ei program și și-l va împlini. Oricâte piedici i s-ar pune. A
trecut vremea lui ”trebuie” pentru cei care au reușit să treacă
dincolo de el. Cei care au rămas ”dincoace”, vor continua ”să-și
ducă crucea”.
Namaste!
Text preluat de la adresa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu