L’Arbre de Vie -Arborele Vieţi ~ 1

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie

(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

A

    «Să determini numărul personal înseamnă să primeşti pe neaşteptate o moştenire de zece milioane de leva. Dacă sunteţi o fiinţă cu judecată, veţi rezolva cu acest număr multe dificultăţi. Numerele ascund o putere magică. A avea zece milioane de leva înseamnă a avea case, bunuri, prieteni. Ce poate fi o mai mare bogăţie ? Toată lumea se înclină în faţa celor zece milioane. De ce? Pentru că acest număr este viu. Şi dacă într-un număr se ascunde o asemenea forţă, cât de mare trebuie să fie ea când se manifestă într-o fiinţă omenească. Când un om pătrunde în puterea numerelor, profesorii luminii îi deschid porţile Universităţii lor. Şi dacă o singură poartă i se deschide omului, el va intra pe un car de foc, aşa cum Ilie a intrat în Cer. Dar acela care nu înţelege numerele vii, se va învârti îndelung în jurul porţilor acestei Universităţi, căci nimeni nu i le va deschide. Pentru a putea intra în Universitatea luminii, trebuie să ai iubire. Iubirea rezolvă toate problemele. Dacă mama nu-şi iubeşte copilul, ea nu-i va da nimic. Dacă copilul nu-şi iubeşte mama, el nu poate primi nimic de la ea. Mama trebuie să-şi iubească copilul, iar copilul trebuie să-şi iubească mama. Acelaşi raport trebuie să existe între om şi Dumnezeu: dacă Dumnezeu nu vă iubeşte şi dacă voi nu-L iubiţi, nu veţi profita de nimic. În afara iubirii, totul este iluzie».

    Citind această pagină de astăzi a Maestrului (Peter Deunov), dragi fraţi şi surori, veţi găsi din nou în ea, ca şi ieri, lucruri ciudate. Şi dacă nu vi le explic, veţi rămâne din nou cu noţiuni, cu idei nu tocmai corecte.

    Ce vrea să spună Maestrul, aici ? El spune că toată lumea se înclină în faţa a zece milioane de leva. Zece milioane de leva nu este o sumă extraordinară. Ce înseamnă zece milioane în ziua de azi ?! Nici cât să-ţi construieşti o baracă ! Şi atunci, «cel care are zece milioane, are toată fericirea, are case, are prieteni…» Nu-i aşa de sigur ! Veţi spune: dar atunci vă contrazice-ţi, vă criticaţi Maestrul ! Deloc ! Dimpotrivă, vă voi arăta aici profunzimea a ceea ce vrea să spună.

    De ce alege el 10, numărul 10 ? Pentru că vorbeşte de numere; el spune că acela care îşi cunoaşte numărul… Ce înseamnă asta? Înseamnă că Maestrul poseda ştiinţa ezoterică, pentru a putea vorbi într-un asemenea limbaj, ca Pitagora, ca toţi Iniţiaţii, care afirmă că totul este în număr, că numărul stă la baza Creaţiei, că numărul conţine toată înţelepciunea, şi că dacă am cunoaşte numerele, am putea face orice… şi aşa mai departe. Mai ales Kabbala. Pentru a vorbi astfel despre numere şi a crede că numerele sunt atât de puternice din punct de vedere magic, asta denotă că ştia ceva. Acum ne interesează ce era în mintea lui, cu privire la aceste numere. El spune: «dacă vă cunoaşteţi numărul». Asta înseamnă că fiecare are un anumit număr, care este în Univers, în Cosmos, un număr care vibrează într-un mod anume, special şi după această vibraţie fundamentală, esenţială, particulară, dacă vreţi, este determinat tot restul: karma lui, adică destinul lui, calea lui, chipul, corpul, sănătatea, tot. Pentru că vibraţia fiinţei sale intime, numărul, determină tot: atrage lucruri, le respinge pe altele, în conformitate cu legea afinităţii despre care v-am vorbit ieri – legea polarităţii şi aşa mai departe.

    Aceasta este o ştiinţă foarte profundă. El nu explică, bineînţeles; ştiinţa numerelor n-o poţi explica într-o pagină, nici măcar într-un volum: e nevoie de o viaţă întreagă. Şi nici o viaţă nu-i de ajuns. Pentru că dacă există cu adevărat ceva infinit, profund, imens, aceasta este ştiinţa numerelor. Iar toate celelalte ştiinţe chiar pălesc în faţa acestei ştiinţe a numerelor. Veţi spune: Dar de ce, de ce ? Nu înţeleg de ce !» Pentru că Iniţiaţii consideră numărul ca pe un schelet al lucrurilor – adică tot ce e mai subtil, care stă la baza a tot şi în jurul căruia toate se formează. Cum sunt persoane (vânzători ambulanţi), care vor să distreze publicul: ei iau nişte substanţe chimice dintr-o sticlă şi le proiectează asupra unui schelet de zinc reprezentând un copac: praful se lipeşte, se aglutizează şi dă impresia unui adevărat copac – sau un alt simbol, o altă imagine. Exact aşa este (creaţia). Numărul stă la baza a tot, e fundamentul a tot. El e ceva abstract, ceva subtil, ceva necunoscut, atât de îndepărtat… Şi în planul fizic, se face carne şi os, dacă vreţi, piele, sânge, tot. Dar de fapt era un număr. Un număr oarecare, dar e atât de îmbrăcat încât nu-l putem vedea. Trebuie să-l dezgoleşti, să-i îndepărtezi carnea, oasele, sângele, muşchii, tot, chiar şi sistemul osos, dacă vreţi, care îl reprezintă de fapt, pentru a vedea ce număr este acela. Aşadar, Iniţiaţii consideră numărul ca bază a tot. Chimia, fizica, cristalografia, geologia, toate acestea sunt formaţiuni, cristalizări în jurul unui număr. Ca atunci când puneţi ceva în apă, o sare; ea e invizibilă, e transparentă, nu vedeţi în apă, dar după un timp, dacă o puneţi în anumite condiţii, de pildă la rece, veţi vedea în ea cristale. Ăsta este numărul: ceva misterios, ceva nevăzut, ceva necunoscut, ceva imponderabil, nu-l poţi înţelege nici măcar cu intelectul. Este atât de sus, la vârful lucrurilor – noi spunem «la bază», la baza lucrurilor – de fapt el este în vârf. Şi după, după, după, formându-se, cristalizându-se, acumulându-se în jurul lui, apar copacii, stâncile, munţii, florile, oamenii, animalele, insectele. (Toate) sunt numere deja formate. Vă explic în mare, pentru că nu prea există cuvinte şi modalităţi de a explica aceste lucruri. Şi în felul acesta omul, venind aici, este determinat, tocmai datorită numărului fundamental care i-a fost dat, pe care el însuşi a reuşit să-l obţină, prin felul lui de a trăi, de a gândi, de a simţi, timp de secole şi de milenii.

    Acum, desigur, nu este foarte limpede pentru voi. Dar vedeţi chiar şi ştiinţa începe să observe că nu poate face nimic, nici o descoperire, nici un progres, nici o reuşită, dacă în tot ce proiectează, în tot ce concretizează, matematica, ştiinţa numerelor nu este la baza a tot. Şi începe să lucreze tot mai mult cu matematica; numerele domină tot, conduc tot. Dacă ne sunt cunoscute toate relaţiile, toate combinaţiile acestor numere, care sunt atât de impalpabile, aproape inexistente – ele sunt ideale, dacă vreţi, ele sunt materiale, sunt spirituale, trebuie să ţi le închipui… Ei lucrează deci cu matematica şi matematica e la baza tuturor descoperirilor, a tuturor cercetărilor. Acum oamenii construiesc maşini electronice, care furnizează răspunsuri despre toate subiectele, despre toate obiectele, despre toate descoperirile. Ei consultă tot timpul maşinile. Deşi depăşesc omul ca memorie, maşinile nu se pot compara cu omul. Sunt ca acele haruri numite «haruri spaniole»: nu găseşti în ele decât ce aduci. Nu au nimic înăuntru. Ele există, dar trebuie să-ţi aduci mâncare şi tot ce-ţi trebuie şi atunci eşti servit, înţelegeţi ? Din elementele pe care le furnizează, combinând aceste elemente, maşinile pot furniza răspunsuri şi informaţii extraordinare, de neînchipuit. Ele depăşesc posibilităţile umane. Dar ele nu pot depăşi omul, pentru că omul trebuie întotdeauna să fie prezent, pentru a le da drumul, pentru a le întreţine, pentru a le da «hrana», ca apoi să poată «mânca». Deci omul trebuie să aducă el, din nou, elementele inteligenţei, să combine, să aranjeze lucrurile, pentru a putea «mânca», adică pentru a putea avea răspunsurile. Orice ar face, omul nu poate egala inteligenţa cosmică, care lucrat asupra omului, care i-a format creierul. Deşi, pe moment, din cauza vieţii pe care o duce, omul este limitat. Dar să presupunem că oamenii încep să trăiască aşa cum trebuie, să se conformeze legilor naturii, legilor celor sacre, ei vor începe să manifeste capacităţi, posibilităţi, lucruri pe care nici o maşină nu le va putea egala. Pentru că toate microscoapele, toate telescoapele, toate aparatele care există – şi există atât de multe încât nici nu le poţi recenza, nu poţi să faci o listă, sunt nenumărate în toate domeniile: medicină, biologie, economie, agricultură, peste tot sunt maşini, maşini, pentru atmosferă, pentru orice – nu le poţi administra, atât sunt de multe… Dar iată că natura a prevăzut tot. Ea a pus în om toate aceste aparate  şi aşteaptă ca într-o zi el să nu mai fie aşa de încântat de ce face şi să înceapă să-şi întoarcă privirea către tot ce a făcut natura. Atunci el va descoperi că în el însuşi există aparate încă şi mai perfecţionate, pentru a vedea infinitul mic şi pentru a vedea infinitul mare, telescoapele, sau pentru a merge să călătorească, să se dedubleze, să studieze lucrurile la faţa locului – ca în trecut, când existau fiinţe capabile să studieze lucrurile tocmai în acest fel, cu propriile lor aparate, care sunt în ei înşişi. Şi mai sunt asemenea fiinţe şi astăzi şi vor mai fi şi în viitor.

    Dar să lăsăm aceste chestiuni şi să ne întoarcem la acest număr 10. De ce 10 milioane ? De ce n-a spus (Maestrul Peter Deunov) zece mii sau zece miliarde ? Există vreun motiv, a fost ceva în mintea lui ? Da. Când scrieţi zece milioane, aveţi zecele şi îi adăugaţi şase cifre. Şi acum, dacă studiaţi numărul 10, ce reprezintă el, veţi vedea că numărul 10 este foarte profund, foarte, foarte fast. Dacă o luaţi de la 1 până la 10 – 2,3,4,5,6,7,8,9,10 – şi după aceea combinaţiile, permutările, variaţiile tuturor 10 numere, asta va duce la infinit. Lucrul acesta îl ştiţi. Dar v-aţi oprit asupra semnificaţiei acestui număr 10 şi asupra acelor fiinţe care l-au «inventat», care l-au descoperit, care l-au găsit, adică s-au oprit asupra acestui simbol – pentru că este un simbol ! Cum au procedat acele fiinţe, pentru a desena numerele ? Ştiau ceva ? Au făcut-o la întâmplare, în mod arbitrar, prosteşte, orbeşte ? Sau aveau o întreagă ştiinţă dinaintea lor ? Asta am să încerc să vă explic: ce este numărul 10, de unde vine el ?

    Când citiţi Biblia, de la început citiţi în Geneza lui Moise că există Raiul, pe care l-a creat Dumnezeu şi că în acest rai terestru erau doi pomi. Şi că oamenii erau în acest ţinut. Şi că acolo era un pom, care era Pomul Vieţii şi un altul, care era Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Şi că li se ceruse, li se ordonase să mănânce numai din Pomul Vieţii şi să nu mănânce din acel Pom. Şi ştiţi povestea, mitul, dacă vreţi: ce au făcut aceşti primi oameni, cum ceva i-a împins, i-a tentat – v-am explicat cu altă ocazie ce este şarpele, ce simbolizează el, de ce au transgresat regula, dar astăzi nu mă voi ocupa de lucrul acesta. Mă voi ocupa doar de acest Pom al Vieţii. Ce reprezintă acest Pom al Vieţii ? Şi de ce se spune că atunci când mâncai din fructele sau chiar din frunzele lui, Pomul acesta era de o asemenea natură, era impregnat cu asemenea forţe armonioase şi benefice, că până şi frunzele lui vindecau toate bolile, iar fructele lui dăruiau viaţa veşnică. Nu existau boli, nu exista moarte, nu existau suferinţe, pentru că aşa era acest Pom al Vieţii. Vedeţi, când creştinii citesc aceste câteva cuvinte, nu au idee foarte clară despre ce este acest Pom al Vieţii. Ei cunosc Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, pentru că sunt mereu când în bucurie, când în suferinţă, când sănătoşi, când bolnavi, când în bogaţie, când în sărăcie, deci nu fac decât să cunoască Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, dar Pomul Vieţii… Să analizăm puţin această problemă ! Pentru că aceasta este problema cea mai importantă. Vă voi spune, din nou, dragi fraţi şi surori, că dintre toate chestiunile religioase, sau mai degrabă ştiinţifice – ştiinţifice, nu religioase; din punct de vedere religios, v-am spus ce e cel mai important. Dacă vorbesc aşa nu înseamnă că religia şi ştiinţa sunt separate. De fapt nici ştiinţa, nici religia, şi nici chiar arta nu sunt separate, deşi reprezintă trei aspecte ale divinităţii, ale omului: domeniul inimii, domeniul voinţei, domeniul intelectului. Dar, cu toate acestea, în aparenţă ele sunt separate. Domeniul inimii este un lucru, domeniul intelectului este un alt lucru, domeniul voinţei un al treilea. Dar de fapt, în interior, în noi, nu există separaţie între ele. Ele sunt toate împreună.

    Să luăm acum Pomul Vieţii din punct de vedere ştiinţific. Creştinii nu ştiu ce este acest pom. El este menţionat şi atât. Nu se explică, ideile rămân vagi. Se spune: cu siguranţă trebuie să fie îndeplinirea voinţei divine; cu siguranţă trebuie să fie o viaţă impecabilă; trebuie să fie o muncă asupra ta însuţi, să mergi la biserică, să aprinzi lumânări, să îngenunchezi, să iei apă sfinţită, să-l asculţi pe preot… Dar nu este (…)

    De fapt ce era în mintea lui Moise ? Moise a studiat, a studiat, a studiat peste 40 de ani. Pentru că a studiat, mai întâi, mai mulţi ani, în Misterele Egiptului. A studiat ani mulţi, împreună cu cine ? Cu Orfeu. Ei au studiat împreună, Moise şi Orfeu, în aceeaşi epocă, în aceleaşi Mistere. Doar că fiecare a reţinut un alt aspect al vieţii divine: Moise mai ales latura ştiinţifică, puterea, iar Orfeu frumuseţea, splendoarea. Dar ei au studiat amândoi aceeaşi ştiinţă. Este un fapt istoric, e scris în istorie. Moise a studiat deci ani de zile în sanctuarele Egiptului în acel timp şi apoi a trebuit să plece, pentru că îl ucisese pe acel egiptean şi îi era frică. A plecat deci din ţară şi s-a dus în ţinutul Maraim, unde a întâlnit, aşa cum ştiţi – v-am vorbit despre asta, aşa că vă spun pe scurt – a întâlnit un Iniţiat, Ietro sau Iotora. Numele poate fi pronunţat în ambele feluri, pentru că limba ebraică nu are vocale, aşa încât puteţi adăuga vocalele cum doriţi, doar celelalte litere (consoanele) contează. /……../

    (Mă întrebaţi) dacă erau cărţi la acea vreme. Desigur, dacă vă închipuiţi că numai după ce a venit Guttenberg (au început să existe cărţi) ! Nu erau cărţi imprimate, desigur. Erau doar manuscrise, lucruri scrise sau gravate, etc. Imprimeria este altceva. Şi (Moise) a studiat cu el, (Ietro) l-a acceptat şi astfel (Moise) a primit o iniţiere acolo. El avea mai multe fete, dar printre aceste fete era una care se numea Sephora. Numele este semnificativ, atât de semnificativ că Ietro – Ietora… după care a scris Tora. A numit-o Tora din cauza acestui socru. Socrul Ietro, pentru că după aceea s-a căsătorit cu fiica lui, Sephora. Iar în numele Sephora, puteţi să faceţi modificări: Sephora – Sephira – Sepher – Sipur. Sipur, Sepher şi Sephira. «Sephira» înseamnă «număr». «Sepher» înseamnă «carte». Şi Sephora era numele acelei fete, care avea legătură cu aceste lucruri. Ce este Sephira ? Iată, ajungem la cuvântul «număr». Moise a studiat ani în şir, 40 de ani, numai cu acest Iniţiat şi a trecut şi această iniţiere. Acest socru l-a supus la probe foarte grele. Şi-a riscat chiar viaţa. Şi dacă n-ar fi venit fata să-l salveze, să-i spună din care cupă să bea – pentru că trebuia să bea şi erau două cupe: una avea otravă, alta nu – şi dacă se înşela… Trebuia să ghicească, care era cupa, asta era problema (proba) şi putea să se înşele şi atunci murea. Era riscant. Aşa era în trecut. Dar câţi dintre voi ar rămâne  dacă v-aş supune la asemenea probe ? Toţi de-aici aţi fugi ! Pentru că acum în Europa totul este uşurat, totul este distracţie, totul este plăcere, chiar şi iniţierele ! Şi dacă Maestrul, din nenorocire, spune vreun cuvânt, vai, vai… dacă critică, dojeneşte discipolul său îi face vreo observaţie, acesta îl lasă şi pleacă, e furios. Occindentalii sunt departe de a şti prin ce treceau discipolii altădată pentru a căpăta ştiinţa.