A gandi corect. Iubirea in cele trei lumi ~1

OMRAAM  MIKHAEL  AIVANHOV

Penser juste

(A gândi corect)

L’amour dans les trois mondes

(Iubirea în cele trei lumi)

Conferinţa din 27.12.1961

A

… Ca să poţi aduce argumente în faţa oamenilor, care sunt foarte dificili în zilele noastre, trebuie ca aceste argumente să fie de o natură foarte apropiată de om, să poţi să le extragi din viaţă şi să le regăseşti în viaţă, chiar în viaţa fiecăruia. Pentru că aceasta îi obligă să reflecteze: tot ce pot verifica în propria lor existenţă sau în preajma lor e un mijloc minunat de a-i putea convinge pe oameni de valoarea Învăţământului nostru. În trecut, Iniţiaţii nu se ocupau prea mult să-i convingă pe oameni. Ei rămâneau acolo unde erau şi ceilalţi îi căutau. Cel care deja avea nevoie, care era foarte nefericit sau căuta remedii, ieşiri, mergea să-i caute în cele mai mari sanctuare din Egipt, Grecia, în India, în Persia sau în altă parte. Iar acum, datorită înţelegerii oamenilor, mai evoluată – pentru că omenirea s-a dezvoltat totuşi în domeniul intelectual, cu şcolile, cu universităţile, teatrul, cinematograful, ziarele – există un mai mare număr de oameni care înţeleg. Iar problema care se pune acum e de a-i face să trăiască, să accepte o altă viaţă, o altă existenţă.

    Şi acum să ne ocupăm de argumente. Aşadar, vă voi da unul singur şi va fi de ajuns, chiar şi pentru voi, pentru a fi convinşi. Pentru că chiar şi fraţii şi surorile din Fraternitate nu sunt încă complet convinşi de valoarea acestei ştiinţe, a acestei lumini, a acestui Învăţământ, iar convingerile se şterg cu încetul – deci mai sunt încă grade. De ce, după o mică conversaţie, unii îmi spun: «Acum am înţeles !». Dar de ce acum şi nu înainte ? Deci există totuşi grade. Şi mâine, şi poimâine, vor veni alţii care să spună: «Acum am înţeles ! O, cât era de limpede, cât era de precis !» Dar întotdeauna a fost limpede. Întotdeauna. Dar lumina minţii nu era aceea, sau experienţele pe care le făceau nu erau suficiente pentru a îi aduce la aceste concluzii. Şi atunci, desigur, continuăm, şi timpul deseori ne ajută. E nevoie de mult timp. Pentru fiecare va veni timpul când omida va deveni fluture, când coaja oului se va sparge şi din el va ieşi un pui sau când sămânţa plantată va deveni un pom fructifer şi aşa mai departe.

    Şi acum, înainte de a ajunge la un argument extraordinar, amintiţi-vă mereu de «marota mea», adică de faptul că îmi place foarte mult să repet mereu acelaşi lucru, ca acel rege al animalelor, leul, care spune – cunoaşteţi povestea – că ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu poate despărţi. Şi era o pasăre, Roca – nu Roca de la televizor, şansonetistul…; şi această pasăre Roca, care era uriaşă, a zis: nu este adevărat, eu voi despărţi ceea ce Dumnezeu a unit. Atunci regele a zâmbit şi a zis: vreau să văd asta. Şi restul îl ştiţi, nu-i aşa ? El repeta această frază în toate întrunirile anuale sau lunare; şi animalele, nu-i aşa, înregistrau lucrul acesta. De fiecare dată: «Ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu poate separa». Şi eu la fel, vă amintesc mereu un singur lucru: că există o carte, cartea naturii, pe care trebuie s-o citim şi că totul este înregistrat în ea; că toate întrebările, toate problemele, le putem găsi în viaţă, în jurul nostru. Mereu vă repet lucrul acesta, de fiecare dată, de fiecare dată, de fiecare dată ! Este cheia, dar nu aţi luat-o în serios. Eu profit de ea, de această frază, eu caut mereu în această carte lucrurile pe care le prezint în faţa voastră, dar voi nu o faceţi în aceeaşi măsură. Îmi pare rău să v-o spun dar voi nu o aveţi. Nu aţi practicat de ajuns. Pentru o deviză, de asemenea. Eu continui. Pentru mine e cheia. E cheia. «Ceea ce e jos este ca ceea ce e sus». Asta este cheia pentru mine. V-am demonstrat-o de mai multe ori, o să v-o demonstrez şi acum. Ca să vă îndemn, să vă determin şi pe voi să citiţi, să învăţaţi să citiţi şi să cautaţi cu toţii în această carte.

    Acum să vedem ce înseamnă «Iată cheia» ? Să-i luăm, de exemplu, pe îndrăgostiţi. Pentru mine îndrăgostiţii sunt o cheie. Cu această cheie eu pot deschide multe uşi. Şi astăzi o să mai deschid o uşă dinaintea voastră. Dar trebuie să luaţi toate acestea în serios. Pentru că dacă mă înţelegeţi astăzi, cea mai mare problemă (a existenţei voastre ?) va fi rezolvată; cea mai mare suferinţă care vă hărţuie, care vă perturbă, vă slăbeşte, care produce în voi haos. Această problemă este uşor de rezolvat, dar trebuie mai întâi s-o înţelegeţi. Fiţi atenţi astăzi, e foarte, foarte important. De ce să vorbim despre îndrăgostiţi ? De ce fiinţa omenească are o tendinţă care i-a fost insuflată, înregistrată în ea însăşi, această tendinţă, acest instinct, această dorinţă, de a se uni… cu cealaltă jumătate. E destul de vag, nu prea este limpede în mintea lor de ce sunt împinşi, împinşi cu toţii să realizeze o uniune, să caute cealaltă parte, jumătate. Pentru a crea. Toată lumea ştie. Dar de ce nu au înţeles oamenii semnificaţia acestui fapt atât de răspândit ? Aproape nimeni nu poate scăpa. Este o învăţătură ascunsă în asta, o învăţătură extraordinară ! De unde vin atunci toate aceste nenorociri, toate aceste suferinţe, toate aceste insatisfacţii, chiar după ce ai făcut-o ? Pentru că oamenii nu au înţeles, pentru că nu au înţeles niciodată că lucrurile, pentru a fi cum trebuie, trebuie să fie în cele trei lumi. Pentru că oamenii au o filozofie absolut imperfectă, materialistă, lucrurile nu se fac decât la suprafaţă, în coajă, în înveliş, adică în domeniul pur şi ignorând existenţa celorlalte lumi în care trebuie să lucrezi de asemenea pentru a îndeplini lucrurile în alt fel – şi asta lipseşte din filozofia lor. Iată de ce totul devine incomplet, totul devine gol, totul devine apoi nesatisfăcător. Pentru că în mintea oamenilor nu există cunoaştere, nu există un sistem filozofic, nu există lumină. Acum o să vă arăt. O să vedeţi, o sa fie foarte limpede. Deci, să faci în planul fizic aceste uniuni, nu este întotdeauna ideal. Oamenii o spun. Nu este ideal, nu este perfect, nu este divin şi ei sunt nefericiţi, chiar şi după. Dacă ar primi învăţătura, dacă ar primi explicaţii de la Iniţiaţi, care le-ar spune că lucrurile trebuie făcute mai întâi sus, în înalt, în domeniul luminii, în domeniul spiritului şi sufletului, şi numai dupa aceea, dacă trebuie, să le facă în planul fizic, atunci vor avea plenitudinea; şi va fi numai plenitudine, vor fi creaţii de neînchipuit, de o perfecţiune extraordinară…

    Iar acum am să vă explic. De ce spuneau Iniţiaţii că trebuie să ne armonizăm cu lumea divină, cu voinţa lui Dumnezeu, cu lumina ? Să ne armonizăm. Dar ce înseamnă să ne armonizăm ? Cuvântul «a se armoniza» înseamnă a vibra în armonie şi cu aceeaşi lungime de undă, a te adapta, a te conforma; iar cuvântul «a te conforma» înseamnă a fi receptiv, adică a fi ….., a fi ca o femeie; şi evident, o femeie nu poate fi fertilizată şi pe deplin satisfăcută dacă ea nu se armonizează cu iubitul ei. Dacă nu e liniştită, dacă se mişcă, dacă dă din picioare, etc., unirea nu se poate face dacă iubitul este o brută, un om violent, care să o pună jos, să îi slăbească forţele, să o strivească pentru a-şi satisface instinctele. Da, dar nu mai e divin. Pentru că nu mai sunt două voinţe care să participe. E o voinţă care primează, care oprimă cealaltă voinţă şi nu mai există armonie. În armonie, dacă trebuie să înţelegem cuvântul armonie, acest cuvânt înseamnă o întreagă ştiinţă. Armonie înseamnă un acord cu alte principii. Nu există armonie într-un singur lucru. În afară de cazul că acel lucru este făcut din multe alte lucruri în el însuşi, iar particulele sunt în acord, în perfectă armonie, într-o vibraţie echilibrată, muzicală. Astfel, cuvântul armonie nu înseamnă absolut nimic. De ce insistă Iniţiaţii, cerând discipolilor să se pună în armonie, să intre în armonie, pentru a vibra la unison cu entităţile cereşti sau cu entităţi fizice: cu Maestrul lor, cu prietenii. În armonie. Iar cuvântul «armonie» presupune latura receptivă. Iar acum veţi spune: dar cu latura emisivă ce se întâmplă ? Latura emisivă va fi lăsată pentru celălalt principiu, pentru că dacă amândoi sunt receptivi, treburile nu merg bine. Nu va exista creaţie. Dacă două fiinţe sunt emisive, nu va merge, totul va fi respins. Trebuie ca unul să fie emisiv, iar celălalt receptiv, ca să fie, în sfârşit un lucru îndeplinit. Iată de ce în armonie se presupune ca unul din doi să fie ori receptiv, ori emisiv, iar celălalt să fie complementar. Astfel va fi dizarmonie. Ce este dizarmonia, cum se explică dizarmonia ? Cel puţin două făpturi care sunt opuse, care sunt în contradicţie, nu-i aşa. Şi care se luptă sau se înfruntă, pentru că sunt polarizate la fel. Ele se resping, se luptă, nu există armonie. Şi unde nu este armonie nu există creaţie, există distrugeri. Ceva se distruge, ceva se demolează. Şi este adevărat că la făpturile care trăiesc în condiţii de dizarmonie sau care sunt înconjurate de oameni sau de fiinţe umane dizarmonioase , sănătatea începe să se şubrezească. În dizarmonie spirituală nu se dezvoltă, nici sufletul, nici inima, nici corpul fizic. Ştiind lucrul acesta instinctiv, oamenii se îndreaptă întotdeauna către lucruri armonioase, care sunt aşa cum trebuie. Toate făpturile, toate obiectele care le dau această senzaţie de armonie, de pace, de destindere, de dilatare sunt dorite pentru ei şi utile. Aşadar, dacă găsiţi Iniţiaţi, Maeştri, mistici care vă fac să intraţi în această stare de armonie, recuperaţi tot: sănătatea, frumuseţea, inteligenţa, voinţa voastră. Şi trebuie deci să evitaţi făpturile, obiectele care vă perturbă, care împiedică, adică, fiinţa voastră să se dezvolte, să înflorească, făpturile şi obiectele care crează dizarmonie, pentru că dizarmonia este începutul tuturor relelor. Şi acum să mergem mai departe. Când aţi înţeles ce înseamnă cuvântul «armonie», ce presupune ea, dorinţa, sfatul pe care marii Maeştri l-au dat discipolilor lor este de a încerca, prin metode, prin meditaţii, prin respiraţii, prin contemplare sau prin exerciţii, prin formule, să intre în armonie nu cu lumea subterană, nu cu lumea larvelor şi elementaliilor, ci cu lumea sublimă din înalt, cu Arhanghelii, să se armonizeze deci cu această lume; să încerce mai întâi, prin voinţă, prin latura activă să creeze armonia în interior, şi apoi, după ce a făcut o muncă cu voinţa pentru a aranja tot ce este rebarbativ în interior, când a reuşit să impună voinţa sa celulelor, atunci să schimbe polaritatea, să devină receptiv ca o femeie, să rămână aşa în pace, în această tăcere, pentru a lăsa cerul să se reflecteze în el. Şi dacă devine receptiv, atunci el primeşte efluvii, primeşte de la cer germenii vieţii, este ca o fată care a fost fertilizată. Atunci când se întâmplă asta, discipolul se simte complet reunificat, revigorat şi foarte puternic; Speranţa, Iubirea, Bunătatea, totul este din nou în el, gata să se ocupe de noi creaţii. Dar dacă eşti tot timpul activ, pozitiv, violent, când nu cunoşti încă celălalt principiu, de a fi receptiv, nu vei ajunge niciodată să te armonizezi cum trebuie cu forţele naturii. Astfel de fiinţe devin deseori dezagreabile, iar oamenii nu mai pot să-i suporte, pentru că ele emit radiaţii, vibraţii aproape nocive, în dorinţa de a domina permanent, de a comanda, de a se impune, de a conduce, de a organiza şi de a lua totul în mâinile lor. În felul acesta, aceste fiinţe se pregătesc să devină fiinţe cu adevărat nedorite în societate. Dar cei care ştiu să lucreze cu cele două principii, adică să fie pozitivi, când negative, când emisivi, când bărbaţi şi când femei, ei cunosc secretul, cel mai mare secret, acela de a fi iubiţi, de a fi apreciaţi şi de fi acceptaţi în inimile şi în sufletele celorlalţi pentru a putea să pătrundă în ele pentru a face bine, pentru a ajuta fiinţele să progreseze. Aşadar, cei care sunt tentaţi, care doresc să fie puternici şi formidabili rămânând exclusiv pe latura pozitivă, nu sunt prea inteligenţi. Nu trebuie să se plângă, pe urmă, că ceilalţi nu-i înghit, că ceilalţi sunt speriaţi, că ceilalţi ripostează, că ceilalţi încep să îi deteste. Nu trebuie să se plângă. Trebuiau să reflecteze, trebuiau să-şi spună: oare ştiu tot ce e necesar, oare nu comit ceva ce provoacă la ceilalţi această senzaţie ? Dar în loc de a analiza, de a căuta în noi înşine, găsim întotdeauna greşeala la ceilalţi, considerăm că toate se întâmplă pentru că ceilalţi sunt neînţelegători, pentru că sunt proşti, pentru că sunt bebeluşi care nu înţeleg nimic. Întotdeauna sunt ceilalţi (de vină), şi rămân aşa cum eram. În loc să progresăm, vom continua să ne spargem capul cu oamenii, cu obiectele, cu forţele până când într-o zi vom depune armele, vom fi expediaţi, când am fi putut face mult mai mult şi mult mai bine decât am făcut. Pentru că există fiinţe care sunt foarte dotate de natură, care au capacităţi, abilităţi, dar unele lucruri le lipsesc, şi aceste lucruri care le lipsesc îi împiedică să dea mai mult decât dau acum. Ele ar putea să meargă mai departe dacă ar fi mai luminate. Şi cum noi nu dorim niciodată să distrugem pe nimeni, pentru că toţi sunt utili, tendinţa mea e întotdeauna de a-i lumina, de a le spune anumite defecte – dacă pot să înţeleagă, desigur – dar nu-i strivesc, nu-i fac bucăţi, pentru că atunci nu câştigăm absolut nimic. Facem rău pretutindeni. În timp ce, dacă încerci să-i luminezi, să-i înveţi, chiar dacă se încăpăţânează să nu înţeleagă, într-o bună zi… Natura face totuşi o muncă în acest sens, ea pregăteşte pentru toate făpturile elemente. Lucruri în interior, în exterior, pentru a le aduce, la sfârşit, până la înţelegerea profundă şi corectă. Şi într-o zi, analizându-se, vom spune: «Ia te uită, acum nişte ani n-am înţeles că eu sunt cauza acestor fenomene, că ceilalţi nu prea erau în culpă, că eu, dacă aş fi fost mai inteligent, dacă aş fi procedat altfel, ar fi fost alte atitudini. Aşa raţionează un înţelept, un Iniţiat, un adevărat filozof; şi noi ar trebui să raţionăm cu toţii aşa. Dacă nu găsim cauza, trebuie să ne adresăm cuiva care ne cunoaşte mai bine şi să-l întrebăm: «Nu înţeleg de ce mi se întâmplă asta şi asta, ceilalţi sunt aşa şi aşa, nu înţeleg». Atunci Iniţiatul, dacă e un adevărat Iniţiat – care e dezinteresat, care nu are nici o dorinţă de a ne strivi, de a ne limita, de a ne diminua – atunci el ne va spune. Ne va spune, uite, este un lucru mărunt pe care nu îl ştii; dacă poţi să faci aşa şi aşa, totul va fi bine. Trebuie să încerci. Iar dacă persoana are bunăvoinţă să încerce, va fi uimită ea însăşi că totul s-a schimbat. Şi era atât de uşor. Iată deci, aceasta e inteligenţa, adevărata inteligenţă !

    Şi acum aşteptaţi, încă n-am atins argumentul, încă nu v-am dat argumentul. N-am făcut decât să pregătesc terenul. Un adevărat Iniţiat care lucrează cu cele două principii şi care cunoaşte puterea acestor două principii, ca remedii, ca mijloace, ca arme, schimbându-le, lucrând cu amândouă, fără încetare, în mod constant, în toate împrejurările, acest Iniţiat are mijloace şi forţe şi puteri despre care nu-ţi poţi face o idee. Veţi ghici de ce nu le va arăta. Şi nici nu are rost să le arate în faţa celorlalţi; el lucrează în el însuşi, fără încetare, cu aceste lucruri; el are rezultate şi nu vrea să-şi înceteze munca, spunând în faţa celorlalţi ce face, asta îi poate stingheri munca, bunele rezultate. Şi când va ajunge la prea plin, în acel moment, ca cineva care are prea mulţi bani într-o bancă, îi vin dobânzi. El începe să împartă dobânzile, fără să se atingă de capital. Atâta timp cât acest capital – adică rezervor, acest râu, acest bazin – nu este încă umplut, acest baraj cu apă nu este încă plin, plin, plin, nu invită întreaga lume să ia din apă, din el, pentru că, aşa cum vedeţi, există aparate unde presiunea face totul. Când puneţi apa într-un aparat situat foarte sus, apa are presiune; la această presiune, puteţi conecta alte mecanisme active, roţi, şi puteţi face diferite munci. Presiunea este deci o forţă. Dacă apa scade, mecanismul se opreşte, nu mai funcţionează. Deci trebuie o presiune constantă. Şi atunci puteţi da dobânzile, dar rezervorul trebuie să fie extrem de plin. Iată de ce un Iniţiat nu trebuie să reveleze tot ceea ce se petrece în el, pentru a nu-şi stingheri munca, pentru că altfel toată lumea se va năpusti să ia din apă şi mecanismele se vor opri. Trebuie ca rezervorul să fie plin, închis, şi apoi, ce iese, adică abundenţa, surplusul care iese, îl poate împărţi la nesfârşit, fără să se atingă de capital. Capitalul este o imagine. O imagine care vă îngăduie să înţelegeţi restul, ceea ce se petrece. Şi voi, când lucraţi asupra unui lucru, nu spuneţi nimic până ce nu începe să dea pe-afară; pentru voi rezervorul va fi mereu intact, iar ce curge pe-afară, îl veţi da, pentru că dacă nu îl daţi, veţi avea, voi, de suferit. Dar nu trebuie să daţi cele câteva picături care rămân înauntru. Ca mulţi, care nu ştiu ce înseamnă a da, nu ştiu ce e caritatea. Caritatea, caritatea, n-au înţeles niciodată ce înseamnă caritatea şi atunci, bieţii de ei, sunt mereu în dificultate. (Demersul) Iniţiaţilor nu este caritatea stupidă. Dimpotrivă, ei fac economii, economii, economii cu ei înşişi, senzaţii dezordonate şi să-şi risipească toate forţele, ei fac economii, ei economisesc toate aceste lucruri, în loc să trăiască toate aceste lucruri stupide şi să-şi cheltuiască toate energiile, ei fac economii până ce rezervorul lor este atât de plin de aceste forţe, şi atunci încep să dea, să împartă, dăruind de milioane de ori mai mult decât aceste biete fiinţe «caritabile», care dădeau câteva centime şi atât. Şi atunci aceste fiinţe dau munţi de miliarde în lume pentru că au fost adevăraţi economi. Da, ei au renunţat la unele risipe, pentru a putea da cu vagoanele celorlalţi. Acum veţi înţelege unde vreau să ajung. Dragi fraţi şi surori, acum începeţi să bănuiţi un pic încotro vă duc. Aşadar, veţi înţelege de ce Iniţiaţii recomandau discipolilor să se armonizeze cu principiul divin, pentru a se topi (în el), pentru a se fuziona (cu el); şi am spus că a te armoniza presupune să cunoşti cele două principii, adică, să declanşezi ceva, cu voinţa, iar apoi să devii receptiv, să te laşi invadat de celelalte principii, să lucrezi cu cele două laturi. Pentru că asta înseamnă «a armoniza». De ce? Pentru a se topi. Dar de ce ? Pentru a avea aceleaşi calităţi, aceleaşi facultăţi, ca persoana cu care te-ai contopit. Pentru că atunci, dacă sunteţi sărac iar celălalt e bogat, o jumătate din bogaţia lui se infiltrează în voi. Şi cum Dumnezeu e atât de bogat, omniscient, plin de iubire şi de cunoaştere, atunci, fuzionându-vă cu el, primiţi aceleaşi facultăţi, aceleaşi calităţi.

    De ce Iniţiaţii recomandau asta ? Pentru că era cea mai mare regulă, cea mai mare lege, cel mai mare secret pentru creaţie, pentru a fi fertilizat, adică a avea ceva în sine însuşi, un copil, prin Dumnezeu însuşi ? Dar unde ? Dacă în lumea fizică femeia poartă un copil în sânul ei datorită bărbatului, şi în planul spiritual, în suflet se produc aceleaşi fenomene. Sufletul concepe şi aduce pe lume copii, prin intervenţia spiritului.

    Aşadar omul, este făcut după imaginea lui Dumnezeu, în cele trei lumi, care este o trinitate, trebuie să înţelegem că el nu trebuie să caute fuziunea numai în planul fizic. Şi oamenii cred că numai în planul fizic trebuie să se unească cu o făptură fizică, ca şi ei, pentru a găsi fericirea, iată greşeala, greşeala cea mai mare ! Iată de ce ei au mereu probleme, sunt mereu nefericiţi, mereu dezamăgiţi, mereu acriţi: pentru că au înţeles (lucrurile) doar în plan fizic. Iar discipolii înţeleg cele trei lumi, dacă vor să se unească, dacă vor să fie fertilizaţi şi să fertilizeze – şi poate chiar mai mult decât ceilalţi. Destrăbălaţii îşi închipuie că sunt foarte grozavi, foarte puternici, dorind să violeze toate fetele. Dar ei n-au habar atunci ce e un Iniţiat. Un Iniţiat, o, ho, ho, e încă şi mai dornic să se fuzioneze, numai că el a înţeles un lucru pe care ceilalţi nu l-au înţeles, pe care ei îl vor înţelege mai târziu, când îşi vor fi spart capul tot vrând să se unească în planul fizic. Iniţiaţii sunt nişte îndrăgostiţi ! Îndrăgostiţi, dotaţi cu o forţă extraordinară, dar diferenţa este că în loc să se unească cu tot ce e prăfuit, impur, întunecat, primejdios, egoist şi absorbant… pentru că unindu-te cu acele creaturi, eh… he…, vă semnaţi sclavia, pentru că vă vor lua tot, vă vor lega fedeleş, vă vor aservi, vă vor duce unde vor ele, pe drumul lor, în direcţia pe care o vor ele; şi atunci nu mai sunteţi liberi. Dar atunci când te uneşti cu tot ce e divin, exact cum se unesc cei doi îndrăgostiţi, veţi avea tot: libertatea, lumina, şi apoi veţi avea într-adevăr cunoaşterea, cunoaşterea adevărată, şi dacă sunteţi absolut convinşi că e mai bine, veţi putea rezista, suporta tot restul, care e în planul fizic. Şi atunci, în acel moment, ce se întâmplă ? Iată: în planul fizic, bărbatul rămâne bărbat. În planul fizic femeia e femeie. Nu ne putem schimba atât de repede. Există desigur cazuri în istorie, foarte rare, când femeia devine bărbat. Dar în domeniul spiritual, fiecare om poate deveni bărbat şi femeie. În sufletul lui e femeie, în spiritul lui e bărbat. Şi acum în planul inferior bărbatul este ceea ce este, dar mai sus, în cap, cele două principii sunt împreună – deci gura şi limba, cum v-am spus; capul reprezintă deja latura superioară a fiinţei omeneşti. În partea de jos nu poţi fi şi bărbat şi femeie, dar sus poţi fi bărbat şi femeie. Şi plecând de la cap, de la gură, vedeţi voi, cele două principii sunt împreună. Ele reprezintă sufletul şi spiritul, împreună. Acolo da, poţi fi şi bărbat şi femeie. Şi acum Iniţiatul, în dorinţa lui de a urca, de a se ridica, de a pătrunde în Sufletul universal, în această Lumină, care nu mai este forma fizică, bineînteles, el este un bărbat. Şi apoi, când se lasă purtat, când este în pace, când este în beatitudine, el este femeie. Spiritul universal pune stăpânire pe el; şi în acelaşi timp el a fertilizat Sufletul universal, el a creat ceva în partea eterică a lumii, el şi-a proiectat ideea, şi-a proiectat gândul, şi-a proiectat eul, deci a fertilizat latura eterică a cosmosului. Şi apoi se lasă fertilizat de acest spirit care este activ, şi iată, are deja în el copii, concepţii – adică bucurii, revelaţii, atitudini minunate… Acum înţelegeţi în ce fel, în domeniul spiritual, discipolii pot juca cele două roluri, pot fi mult mai bogaţi şi mai deplin satisfăcuţi decât în planul fizic unde sunt mereu imperfecţiuni, mereu lucruri de dorit, mereu lacune de umplut şi e îngrozitor. În timp ce în domeniul spiritual, e perfecţiunea. Şi acum, dacă prietenii mei au înţeles lucrul acesta, nu vor fi atât de nefericiţi că nu s-au căsătorit. Nu vor mai dori atâta să facă această unire în planul fizic, pentru că atunci vor chema toate nenorocirile pe capul lor. Ei vor accepta această lumină, vor avea dorinţa să fuzioneze, să se armonizeze cu Spiritul divin dacă sunt surori şi cu Sufletul universal, dacă sunt fraţi. Şi atunci vor fi atât, atât de fericiţi, pentru că nu vor mai dori poate să facă aceste uniuni mereu în plan fizic. Iată ce vă poate salva ! Atunci înţelegeţi ! Iată argumentul. Acum le putem spune celor rebarbativi, acestori tineri intelectuali, acestor materialişti: «Ei, prieteni, credeţi, nu-i aşa, că numai în planul fizic se pot face acele uniuni; nu v-aţi gândit niciodată că există şi alte regiuni unde ele se pot face într-un mod şi mai perfect ! Aşa că rămâneţi cu convingerile voastre, rămâneţi să vă spargeţi capul, suferiţi ! În timp ce sunt alţii care au găsit secretul şi vă depăşesc. Iar asta o să-i pună pe gânduri. Iată un argument  formidabil. Şi atunci li se poate spune: «Voi, care v-aţi cramponat numai de latura fizică şi materială, nu vedeţi că îndărătul planului fizic, e un simbol, şi că pot fi existenţe într-o altă lume, mai subtilă şi dacă rămâneţi numai pe acest plan, nu veţi înţelege niciodată nimic din tainele naturii. Aceste taine ale naturii vor rămâne pentru voi pecetluite, ascunse, închise, pentru totdeauna. Iată, unele lucruri sunt numai pentru copiii lui Dumnezeu. Ceea ce v-am spus este pentru copiii lui Dumnezeu, numai pentru cei care caută să înţeleagă tainele naturii. Iar Iniţiatii au văzut că tot ce există în planul fizic există şi în celelalte regiuni. Şi când îl găseau, îl făceau. Şi când îl făceau, îi vedeau avantajele. Ei profitau şi îi lăsau pe ceilalţi deseori înămoliţi în prostia lor. Vedeţi ? Aşadar, cei care nu pot înţelege, care nu pot realiza această uniune, care nu au dorinţa să se unească cu ceva care este deasupra lor, n-au decât să caute în limitele lor, dar or să vadă ei !... Asta e tot.