Şi ce să-ţi spun?...că eşti departe,
Şi că fără tine-i greu?
Citesc mereu aceeaşi carte,
Şi-l rog pe-acelaşi Dumnezeu
Şi că fără tine-i greu?
Citesc mereu aceeaşi carte,
Şi-l rog pe-acelaşi Dumnezeu
Care-I împotrivă poate,
Pregătind o altă soartă,
Căci iubirilor li-s date
În taina lor să se despartă...
Şi-ai plecat atunci, şi-am plâns
În lunga mea însingurare;
Şi lângă dorul tău am strâns,
Şi neîmpăcări, şi căutare.
Şi ce-am găsit, a fost menirea
Clipelor ce mă dureau,
Şi parcă ţi-am ucis iubirea
Cu iubiri care-nviau...
Şi-o să-ţi spună alţii-acum
Ce eu ţi-am spus deja în vis:
"Că am prefăcut în scrum,
Ce-a fost cândva un paradis".
Tu fă cumva să nu-i asculţi
Cum ai făcut-o întotdeauna,
Şi ce dacă ei sunt mai mulţi?
Doar eu sunt pentru tine una.
Îmi este-un clopot inima în piept,
Privirile şi paşii îmi sunt reci,
De ce sunt osândită să te-aştept
Când tot osândă-a fost că ai să pleci?
Nu mai am în suflet sărbătoare,
E-o toamnă amintirea-n care cad;
Şi florile miros a depărtare,
Ca un covor ce duce către iad.
Şi vreau subit să te întorci
Cu-aceeaşi dulce-mbrăţişare;
"Nu da smaraldele la porci",
C-au să le calce în picioare.
Eşti pentru mine-un Dumnezeu,
Cu toată slava ta m-ai uns;
Şi-aş vrea să mă săruţi mereu,
Şi nici atunci n-ar fi de-ajuns.
Tu vreau să-mi juri că mă-nţelegi,
Că n-ai să fii, cum alţii sunt,
Şi c-ai venit să mă dezlegi,
C-am să mai fac vreun jurământ.
Şi-a fost ca sufletul să-mi furi,
Şi ca să ştiu c-a ta sunt toată,
Va trebui apoi să juri,
Că n-ai să te mai juri vreodată.
De-ar fi să trec prin orice chin,
Tot lângă tine-aş vrea să cresc..,
Când vii, să mă priveşti senin,
"Căci mă iubesc când te iubesc".
de Adrian Goia
Pregătind o altă soartă,
Căci iubirilor li-s date
În taina lor să se despartă...
Şi-ai plecat atunci, şi-am plâns
În lunga mea însingurare;
Şi lângă dorul tău am strâns,
Şi neîmpăcări, şi căutare.
Şi ce-am găsit, a fost menirea
Clipelor ce mă dureau,
Şi parcă ţi-am ucis iubirea
Cu iubiri care-nviau...
Şi-o să-ţi spună alţii-acum
Ce eu ţi-am spus deja în vis:
"Că am prefăcut în scrum,
Ce-a fost cândva un paradis".
Tu fă cumva să nu-i asculţi
Cum ai făcut-o întotdeauna,
Şi ce dacă ei sunt mai mulţi?
Doar eu sunt pentru tine una.
Îmi este-un clopot inima în piept,
Privirile şi paşii îmi sunt reci,
De ce sunt osândită să te-aştept
Când tot osândă-a fost că ai să pleci?
Nu mai am în suflet sărbătoare,
E-o toamnă amintirea-n care cad;
Şi florile miros a depărtare,
Ca un covor ce duce către iad.
Şi vreau subit să te întorci
Cu-aceeaşi dulce-mbrăţişare;
"Nu da smaraldele la porci",
C-au să le calce în picioare.
Eşti pentru mine-un Dumnezeu,
Cu toată slava ta m-ai uns;
Şi-aş vrea să mă săruţi mereu,
Şi nici atunci n-ar fi de-ajuns.
Tu vreau să-mi juri că mă-nţelegi,
Că n-ai să fii, cum alţii sunt,
Şi c-ai venit să mă dezlegi,
C-am să mai fac vreun jurământ.
Şi-a fost ca sufletul să-mi furi,
Şi ca să ştiu c-a ta sunt toată,
Va trebui apoi să juri,
Că n-ai să te mai juri vreodată.
De-ar fi să trec prin orice chin,
Tot lângă tine-aş vrea să cresc..,
Când vii, să mă priveşti senin,
"Căci mă iubesc când te iubesc".
de Adrian Goia
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu