L’Arbre de Vie-Arborele Vieţii ~2

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

L’Arbre de Vie

(Arborele Vieţii)

Conferinţa din 05.06.1963

(Ţinută în Elveţia în ziua Pogorârii Sfântului Duh)

B

…(Şi) primind misiunea, s-a întors în Egipt, pentru a-i salva pe evrei, poporul evreu – dar pregătindu-i pentru misiunea de a păstra această ştiinţă ezoterică, aceste reguli de comportament de viaţă. El a primit această misiune de la Creator. Şi s-a dus. Cunoaşteţi apoi povestea, cum a procedat cu Faraonul şi aşa mai departe. Nu asupra acestui lucru vreau să mă opresc.

    Moise, scriind cuvintele Pomul Vieţii, Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului, avea ceva în minte, avea o întreagă ştiinţă/cunoaştere a acestor lucruri. El a condensat toată această ştiinţă, a rezumat-o într-un cuvânt – (de fapt) în două cuvinte. Şi iată ce ne interesează pe noi: să intrăm în mintea lui Moise şi să aflăm ce. Este oare cu putinţă ? Bineînţeles că este cu putinţă. Da, este cu putinţă. Este cu putinţă, dragi fraţi şi surori să intri în mintea oricărei făpturi. Dacă ştim cum să procedăm, care sunt regulile, metodele, putem. Ştiind, pur şi simplu, ceea ce v-am revelat deja cu privire la memoria Pământului, la sufletul Pământului şi la sufletul universal: anume, că sufletul Pământului este în comunicare cu sufletul universal şi că Pământul conţine (păstrează) toate evenimentele, toate clişeele, toate amintirile, toate amprentele, toate înregistrările, toate urmele a tot ce s-a petrecut pe el de milioane, chiar miliarde de ani. Există deci o latură eterică, numită Cronica Akasha, unde se înregistrează (tot): existenţa lui Moise, existenţa lui Hermes Trismegistus, existenţa lui Pitagora, existenţa lui Iisus, totul s-a păstrat. Şi atunci când crezi în aceste lucruri, bineînţeles, dacă faci eforturi să duci o viaţă corespunzătoare, poţi intra în aceste biblioteci ca să consulţi aceste clişee şi să afli cu exactitate ce era în mintea lui Apollonius din Tyane, de exemplu, şi ce era în mintea lui Zoroastru sau mai ales a lui Iisus. Da, totul s-a păstrat în sufletul Pământului: toate epocile, toate obiceiurile, toate chipurile, toate făpturile. Şi există oameni care se ocupă de asta, cărora le place să facă asta şi care exersează numai acest lucru şi care ajung să converseze cu (ele). Pentru că nimic, absolut nimic nu dispare, totul se păstrează. Şi dacă intrăm în capul lui Moise şi vrem să aflăm ce este acest Pom al Vieţii, iată ce vă va spune. Vă va spune: Pomul Vieţii este cosmosul însuşi, cu Dumnezeu care locuieşte înlăuntrul lui. Pomul Vieţii este un simbol, o reprezentare/imagine a întregului Cosmos, a tot ce circulă în Cosmos. În miniatură, omul reprezintă Pomul Vieţii. Dar atunci de ce nu este veşnic, de ce nu este nemuritor ? Pentru că – spune el – în trecut el făcea parte din acest Pom al Vieţii, dar când a nesocotit ceea ce îi spusese Dumnezeu, s-a rupt de el. Şi acum a coborât într-un singur loc (într-o singură zonă) care se numeşte Pământul sau materia sau, dacă vreţi, Malkout. Iată ce vă va spune Moise. «Eu nu sunt singurul care ştie toate aceste lucruri. Au existat alţii înaintea mea care le cunoşteau, care s-au aplecat asupra lor, care au studiat întregul univers şi toate ramificaţiile lui, întreaga circulaţie a acestei seve, a acestor forţe, a acestor curenţi, a acestor energii, pe unde trec ele, toată această structură grandioasă; ei o contemplau, o trăiau împreună cu ea şi ajungeau să înţeleagă». Deci a existat o epocă în care omul nu era rupt de acest Pom al Vieţii, era permanent în legătură cu el, mânca tot timpul din el. Pentru că, simbolic, «a mânca» înseamnă a fi permanent în legătură (în comuniune), niciodată rupt de ceva. Numai după aceea s-a rupt. Iată de ce, chiar în religia creştină, a rămas această tradiţie a celor 9 ierarhii îngereşti. În Grecia avem de asemenea cele 9 muze. S-au păstrat deci 9 ierarhii îngereşti. Da, dar erau 10. În trecut erau 10. Ajungem tocmai la acest număr, care reprezintă Pomul Vieţii. Pomul Vieţii este numărul 10. Veţi vedea imediat. Numai că există foarte, foarte multe aspecte pentru a reprezenta acest număr. Când reprezentaţi de pildă două mâini, strânse una în alta, şi acesta este un aspect al Pomului Vieţii.

    Ce este de fapt acest Pom al Vieţii ? Moise vă va spune: kabbaliştii – pentru că pe kabbalişti el i-a format, poporul ebraic nu cunoştea toate aceste lucruri. Când a scris cărţile, el n-a revelat toate acestea, el a ascuns toate aceste lucruri înăuntru. El a ales 70 de bătrâni – cei mai înţelepţi, cei mai inteligenţi şi dotaţi cu mai multă raţiune – şi i-a iniţiat, le-a revelat, le-a dat cheile pentru a descifra misterele celor 5 cărţi ale sale. Şi din acel timp această tradiţie s-a menţinut şi ea se numeşte Kabbala. «Kabbala» este traducerea pentru «ceva primit», pentru tradiţie. Şi de atunci încoace, kabbaliştii şi-au transmis unul altuia toate aceste taine, toate aceste mistere, până în ziua de azi. Şi din această tradiţie, fondată pe o ştiinţă/cunoaştere străveche, ne preocupă azi numărul 10 şi trebuie să aflăm acum ce este acest număr 10.

    Iată ce spuneau Kabbaliştii: că întregul Univers se poate împarţi în 10 regiuni. Şi aceste regiuni erau numite Sefiroţi, adică cele 10 numere. Numai că aceste numere, care sunt atât de abstracte, erau înveşmântate. Iată de ce, fiecare număr, adică fiecare regiune – regiunile erau dispuse geometric, reprezentau o imagine, o întreagă schemă geometrică foarte interesantă – deci fiecare regiune avea în ea un spirit al ei, apoi un suflet, apoi un intelect, după aceea avea o inimă şi apoi era material, corpul fizic. Deci erau 5 (aspecte): 4 veşminte şi ceva în mijloc care nu mai era veşmânt, nu mai era ceva concret şi acela era numărul. Şi acest proces se repeta în cele 10 regiuni. În fiecare regiune erau 5 asemenea formaţiuni, în a doua regiune la fel: spirit, suflet, inteligenţa, inima şi apoi corpul, care adăpostea totul (…). Şi aceste 10 regiuni se numeau Sefiroţi. Sefiroţii aveau în ei o întreagă bogaţie, erau 5 aspecte de studiat în fiecare Sefirot.

    Şi ei spuneau: primul lucru, în centru, este Dumnezeu însuşi, este numele lui Dumnezeu. Cele 10 regiuni erau ierarhizate, bineînţeles, după evoluţie, după emanaţie, de la cea mai înaltă, Sefirotul cel mai sublim, care era Coroana, dacă vreţi, Capul, (…) până jos, la condensare, la Malkout. Iar ei spuneau că ceea ce este esenţial în fiecare Sefirot este Dumnezeu însuşi. Deci Dumnezeu avea 10 nume. În felul acesta, în fiecare regiune, Dumnezeu se manifesta, se prezenta sub un anumit aspect şi atunci numele lui Dumnezeu erau diferite. Aşa cum vedeţi era Elohim, era Iehova, era Tsebaot, era Chadai, era El şi aşa mai departe. Deci erau 10 nume. Iar cel mai înalt, era Ehieh, care i-a spus lui Moise: «Eu sunt cel care este». Această fiinţă este Ehieh. Şi apoi venea Iah, apoi… Vreţi să le pronunţ ?! Pot, dar este ceva prea sacru, prea sfânt ! Ele sunt pronunţate, repetate în tăcere, în rugăciune, dar nu-mi place să le etalez prea mult.

    Apoi, a doua diviziune – dar de fapt nu e o diviziune – în fiecare Sefirot, este numele regiunii, numele fiecărui sefirot. Sus este Kether, apoi Hokmach, apoi Binah, apoi Hesed, Geburah, Tiferet, Netzach, Hod, Iesod şi Malkut, a zecea. Deci în toate aceste regiuni ale căror nume le-am pronunţat, există un şef, adică un Arhanghel, o fiinţă sublimă, care comandă tuturor, care conduce tot. Şi lor le-au fost date nume. Deci în toate aceste regiuni, a treia diviziune era reprezentată de Arhanghelii cei mai puternici. Pot să vă spun şi numele acestor 10 Arhangheli, dar nu are rost. Dacă vreţi, pot să le rostesc. Şi apoi, a treia – nu ! A treia a fost, a patra diviziune, era acea ierarhie îngerească, pe al patrulea loc, în fiecare Sefirot era ierarhia îngerească. Deci toate aceste cohorte, toate aceste oşti îngereşti, care se supuneau şefului. Unul din aceşti şefi era Gabriel sau Raphael sau Michael sau Haniel sau Tsaphkiel sau Raziel şi aşa mai departe. Ei erau şefii, dar aveau în subordinea lor o întreagă ierarhie îngerească determinată. Fiecare ierarhie îngerească era predestinată numai pentru un anumit fel de lucrare, pentru o categorie de activitate, cu formele, culorile, manifestările ei, care reprezentau ceva sublim, armonios, frumos, ordonat în structura Arborelui Vieţii. Nu aici, aici e dezordine, e harababură. Şi apoi, pe ultimul loc 5, în fiecare Sefirot, în fiecare regiune, era aspectul material, substanţa care trebuia să înveşmânte – carnea şi osul – o realitate materială şi aceasta era regiunea (diviziunea) planetelor. Deci erau plasate planetele. Sus, în primul Sefirot – nu erau cele 7 planete pe care le cunoaştem noi – acolo îl putem plasa pe Neptun. Apoi, a doua, Uranus. Apoi continuă cu Saturn, Jupiter, Marte, Soare şi Venus, Mercur, Luna şi Pământul. Şi această ordine a planetelor a rămas, s-a păstrat; astrologii care lucrează cu orele planetare de multe ori nu ştiu de unde vine această ordine: Saturn, Jupiter, Marte, Soare, Venus, Mercur, Luna, apoi, din nou Saturn, Jupiter, Marte, Soare… iar şi iar. Pentru că după Kabbală, cele 24 de ore ale zilei şi nopţii sunt conduse (dominate) de planete. Este interesant de explicat cum începe fiecare zi şi ce ordine extraordinară se repetă veşnic, fără greş. Dar să lăsăm aspectul acesta pentru altă dată, pentru că am alte lucruri să vă spun. Este lung de explicat, este o problemă vastă. Să lăsăm deci orele planetare, care este şi ea o chestiune foarte interesantă. De unde a venit, care era concepţia ? Veţi vedea că tot, tot ce există în ştiinţă, în aspectul simbolic, în simbolism şi chiar în teurgie, în toate ceremoniile magice, în toate ritualurile, chiar şi în cel al slujbei sunt rămăşiţe care vin din Arborele Vieţii. Pentru că de aici au luat Iniţiaţii şi cifrele, şi numerele şi formele şi simbolurile, le-au lăsat separate şi numai Arborele Vieţii este cel care le conţine. Chiar şi cele 22 de cărţi de Tarot vin din Arborele Vieţii. Cine nu cunoaşte structura Arborelui Vieţii, ceea ce vă povestesc eu, nu va putea niciodată să se folosească de cele 22 de cărţi de Tarot. Aceste 22 de cărţi ale Tarotului sunt plasate în Arborele Vietii. Şi dacă le adăugaţi numerele – cei 10 Sefiroţi – ce va da ? 22+10=32. Cele 22 de cărţi de Tarot împreună cu numerele fac 32. Iar după Kabbalişti, 32 nu sunt altceva decât Căile Înţelepciunii. Cele 32 de Căi ale Întelepciunii. Şi le găsim exact pe Arborele Vieţii. Pe/după schema care a ajuns până la noi, putem găsi exact aceste căi. Şi apoi sunt cele 50 de porţi ale inteligenţei. Şi ele vin din Arborele Vieţii. Şi astăzi se sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh (fr. Pentecôte). «Pentecôte» înseamnă 50. 50 de zile. De ce s-a pogorât Sfântul Duh asupra capetelor discipolilor lui Iisus după 50 de zile ? Vedeţi ? Există mereu raporturi kabbalistice cu tot ce se petrece. V-am explicat şi în legătură cu Învierea. De ce a ramas (Iisus) 3 zile şi jumătate (în mormânt) ? Şi (v-am explicat) cum în Antichitate se repetau aceleaşi lucruri: în temple îi lăsau pe discipoli 3 zile şi jumătate morţi şi apoi îi reînviau. Ca să călătorească în spaţiu şi să vadă Infernul şi Paradisul (Iadul şi Raiul).

    Evident, acest subiect pe care îl abordez astăzi este atât de vast, încât mă întreb de unde să încep, ca în voi să rămână lucruri limpezi, noţiuni corecte, lucruri practice, lucruri cu care să puteţi lucra. Pentru că a povesti nişte lucruri, a etala teorii, lucruri vagi, care să nu poată fi folosite în viaţa de zi cu zi pentru înălţarea noastră, nu are nici o valoare. E zero. Nu trebuie niciodată, niciodată să studiezi lucruri, să lucrezi cu lucruri, să te ocupi de lucruri care nu au nici o utilitate, nici o aplicaţie practică în domeniul mai degrabă spiritual dar chiar şi în domeniul material. Altfel vom bâjbâi, vom deveni fiinţe nebuloase, nedefinite, imprecise, ne vom afunda în zone nebuloase, cum vă spuneam, zone în care s-au afundat mulţi mistici, multe fiinţe religioase, sentimentale. Ei n-au izbutit să realizeze nimic, pentru că s-au confruntat mereu cu vagul, cu nedefinitul. Nu trebuie niciodată, niciodată să ne mulţumim (cu teoria). De aceea în lucrul meu (cu voi), în ceea ce vă povestesc, tot ce vă dau, tot ce vă explic este întotdeauna practic, este întotdeauna realizabil, este întotdeauna ceva, un mijloc de care vă puteţi folosi. Amintiţi-vă. Întotdeauna, la sfârşit insist, subliniez (latura practică), trag o concluzie practică. De ce ? Pentru că lucrul acesta face parte din scopul meu pedagogic. Ar fi uşor să vă povestesc fel de fel de lucruri, să vă spun poveşti de adormit copiii. Dar ce rezultat aş obţine ? E prea uşor. Niciodată nu am procedat cu voi în felul acesta. Mereu, în orice discuţie – despre aură, de pildă. La ce serveşte aura ? Pentru a te proteja. Sau despre respiraţie, despre meditaţie, despre concentrare, despre rugăciune… Totul este pentru a fi realizat, practicat (exersat). Nu există nici măcar o discuţie care să nu (fi avut o finalitate practică). Este marota mea! Şi la fel voi încerca să procedez şi astăzi, în acelaşi fel. Chiar dacă la început lucrurile par cam fără cap şi coadă, nu vă neliniştiţi, la sfârşit le pun pe toate laolaltă. Sunt ca un pictor (care desenează) în stradă. Mulţimea care cască gura nu ştie ce desenează el. Dar dacă au răbdare, după câtva timp, iată că apare o casă sau un copac sau un peisaj. Dar la început nu se înţelegea nimic. Asta este arta ! Nu poţi şti dintr-o dată. Şi cu mine e la fel. La început aşteptaţi, aşteptaţi, ascultaţi. (Ce spun) n-are nici cap nici coadă. Cu atât mai bine ! Apoi, lucrurile se încheagă. Şi cei care rămân (ascultă) până la sfârşit, văd că este vorba de lucruri precise, clare, definite şi pe care fiecare le poate aplica fără primejdie.

    Şi acum să mergem mai departe. Numărul 10. Încă n-am spus nimic despre numărul 10, deşi v-am spus că sunt 10 Sefiroţi şi că în fiecare Sefirot sunt 5 compartimente (diviziuni) şi că între aceşti Sefiroţi curge o viaţă; că omul este creat după imaginea acestui arbore şi că şi el are (în el) aceste diviziuni, aceste corespondenţe şi că el, de asemenea, sunt reprezentaţi cei 10 Sefiroţi. Pot să v-i arăt, să vă arăt unde este Kether, unde este Hokmah, Binah şi toţi ceilalţi. Dar n-are rost, sunt lucruri elementare. Dar ar fi prea lung şi prea obositor. Trebuie să scurtez. Deci Sefiroţii sunt în interior(ul nostru) şi în acelaşi timp toate acele entităţi cereşti sunt în interior, materialele sunt în interior. Numai Iniţiaţii se ocupă de asta, când vor să se cunoască: a te cunoaşte înseamnă a vedea această imensitate pe care omul o reprezintă în interiorul lui, cu toate diviziunile ei, cu toate esenţele ei, cu toţi locuitorii ei, cu toată această circulaţie. E extraordinar ! Şi atunci eşti uimit, absolut uimit, eşti încântat; îngenunchezi, plângi de fericire, mulţumeşti Cerului, contempli toate acestea. Dar, din păcate, vedeţi voi, oamenii sunt departe de a bănui că lucrurile stau aşa. Iar Kabbaliştii, Iniţiaţii sunt tot timpul în încântare, în extaz, pentru că tot timpul se ocupă de acest Arbore al Vieţii. De ce ? Pentru că în momentul în care te rupi de acest Arbore, nu mai ai viaţă veşnică, nu mai ai sănătatea, fericirea, bucuria, eşti obligat să suferi, să fii bolnav şi să mori. Da, rupt. Cele două Sefire au continuat să trăiască iar a zecea, Pământul, Malkout, s-a rupt. Acum trebuie să restabilim legătura, să ne întoarcem la cei 10 Sefiroţi – care există în Univers, există toţi 10. Doar în om nu mai există ! Omul s-a rupt, a tăiat legătura. De aceea nu mai există această circulaţie a vitalităţii, a luminii… Omul s-a separat de Sursă, de Tatăl său ceresc, de origine. Calea iniţiatică este calea care restabileşte contactul. Iar scopul acestei restabiliri este de a reintra în posesia «patrimoniului» său, aşa cum explica în diferite forme creştinii sau asiaticii sau hinduşii. Ei folosesc un alt limbaj pentru a exprima acelaşi lucru, aceeaşi idee: a te reîntoarce, a regăsi paradisul pierdut, a restabili legătura, a-ţi regăsi patria, a te uni cu Dumnezeu… sunt nenumărate formule care spun acelaşi lucru. Aşadar, adevăratul Iniţiat lucrează pentru a restabili această legatură. El este Malkout: ce e compact, ce e material. El trebuie să se lege cu celelalte nouă, care sunt prezente, care sunt deasupra noastră şi în noi. Şi tocmai aici este dificultatea.